Nimic nu dureaza o vesnicie

[ad#Google Adsense]

Nu, nimic nu dureaza o vesnicie. Nici macar valurile lovindu-se in malul marii sau vantul adiind padurile, nici macar o religie sau un regim politic. Nici chiar ecoul nud al tacerii tale. Totul e efemer si totul se schimba. Cineva imi spunea deunazi ca omul nu se poate schimba orice ai face; ca isi schimba parul, dar nu si naravul. Progresam si incercam sa devenim mai buni in mod continuu sau ne complacem intr-o mizerie sora cu disperarea, dar chiar si-asa ne schimbam cu fiecare zi ce facem umbra pamantului, chiar fara sa vrem. Un altcineva imi spunea ca si-a schimbat destinul alegand sa nu aleaga ceva anume si tot el completa cum ca destinul, odata vorbit la trecut, este ceea ce te caractarizeaza. Cum sa crezi in destin? Vorbesti de un curs al vietii, de acord dar refuz sa cred in masinatiile unui creator dictator, care iti serveste pe tava totul, in urma unui scenariu prestabilit. Refuz sa cred ca omul nu isi poate modifica fundamentele si ca toti suntem tintuiti intr-un scaun cu rotile a unei personalitati conforme cu ceea ce ar trebui sa fim.

Nimic nu dureaza o vesnicie si sunt ferm convins ca nici tu nu crezi asta. Si mai cred ca nimicnicia in care am fost creati are rolul sa descopere exact opusul si sa scoata ceea ce e mai bun din noi. Da, sunt ferm convins ca mediul te ajuta, te face sa te descoperi si daca te-ai descoperit deja, atunci iti face un dus rece si te face sa te redescoperi intr-alt fel, in care nici tu nu ai fi crezut ca ai putea. Suntem produsul spatiului in care habitam, un bucurestean inclujenit se va comporta altfel decat un clujean imbucurestenit, iar un cercopitec se va mula pe cerintele junglei in care traieste. Este foarte greu sa te detasezi de locurile in care traiesti, te contopesti cu ele si devii treptat de-al locului, pana cand vei simti ca apartii de-acolo. Si chiar si-asa nimic nu e facut sa dureze, pentru ca nici ziua de maine nu seama cu ziua de azi si nimic nu are caracter permanent. Un sentiment poate fi apreciat direct proportional cu relatia dintre tine si ceea ce apreciezi. Poti admira un rasarit la nesfarsit, dar daca soarele e plin de nori ai mai putea?

Nimic nu dureaza o vesnicie si imi e usor sa spun asta eu, un extrovertit care inca se cauta pe sine. Nici lucrurile urate nu sunt pentru totdeauna si oricat ai incerca sa afirmi contrariul, te contrazic. Totul depinde de o scanteie iar fitilul se poate arde la fel de usor cum se aprinde; totul este nimic atunci cand explozia isi savureaza nimicul. As vrea sa imi fac un tatuaj, imi este frica de permanenta stigmatului de parca as purta aceeasi pereche de manusi toata viata si fortat sa nu le dau jos. As vrea sa te dau jos din mintea mea pentru ca te-ai urcat acolo cu forta, iar anumite forte sunt mai presus de putere. Si chiar si-asa nu e vorba de mine sau de tine, ci de ceea ce ne reprezinta, un el si-o ea, noi, doi. As putea sa te uit intr-o singura dimineata, la fel cum mi-ar putea lua saptamani. As putea chiar sa nu-mi aduc aminte ca te-am cunoscut, sa chiulesc din ziua aia si sa-mi pun “destinul” de care vorbeam mai devreme, sa bata toba in targul de alti noi.

Nimic nu dureaza o vesnicie, nici macar acest text prost scris la doua dimineata, intr-o noapte in care ar fi trebuit sa dorm pentru ca seful meu isi va cere si el tributul.
[ad#Google Adsense]

Tags:

About Cristi