Fata de sud, Ardealul este o alta lume. Una aparte, as putea spune. E mai aproape de civilizatie si cand spun asta nu ma refer geografic ci daca vreti, ca si mentalitate. Si nu spun asta din punctul de vedere al unui bucurestean ardelenit.
De un an de zile traiesc intr-un oras din Ardeal, de care m-am indragostit din prima clipa: Cluj-Napoca. Imi plac oamenii de aici, arhitectura orasului, imi place viata de noapte destul de bine reprezentata, oportunitatile, viata online, linistea, calmul, traficul, preturile, intr-un cuvant, cand vine vorba de orase romanesti ar putea castiga cu prisosinta titlul de orasul meu preferat. Si daca imi permiteti o gluma, atunci… ce oras detine o universitate care sa poarte numele BABES University?
Am strans sapte chestii care pot purta titlul de cele sapte minuni ale Clujului, asa cum si Caracalul detine sapte minuni proprii In fine, glumesc.

1. Plaja pe Somes.

2. Gradina Botanica

3. Privelistea de la Cetatuie

4. Autostrada

5. Stadionul

6. Capsula timpului

7. Taximetristii

Sunt cateva alte “minuni” care nu au prins topul si care merita amintite gen: Boc, CFR, Gore etc. Poate urmatorul post va fi despre cele 7 antiminuni ale Clujului, dar cu chestia asta sper sa ma puteti ajuta voi printr-un comment aici. Deci, ce ziceti?

Cu o moarte toti suntem datori, spunea Marin Preda in Cel mai iubit dintre pamanteni. Si asa si este, mai devreme sau mai tarziu, toti platim tributul vietii, ne scuturam de ea si lasam loc altora. Ciclul asta este unul continuu, deci intr-un fel sau altul plecam cu totii. Moartea este un subiect dureros pentru cei din jur si imprastie tristete pretutindeni, iar daca nu tristete, macar o urma de respect amestecata cu solidaritate in fata nefiintei. E greu de abordat un asemenea subiect pentru ca la 30 de ani e prea mult sa spui ca stii ceva despre moarte. Si totusi Cioran -autointitulat secretar al propriilor senzatii- vorbeste fara sa plictiseasca cititorul, pret de un volum intreg despre sfarsitul vietii la doar 22 de ani.
E trist cand auzi de cunostiinte care s-au stins nefiresc, cu atat mai mult cand auzi de apropiati. Iar cand afli pur si simplu ca unul dintre colegii tai a plecat pe nepusa masa, iti pui un semn de intrebare si astepti raspunsuri pe care nu le vei afla probabil niciodata. Moartea nu te asteapta sa fii gata si nici nu sta la negocieri, nu tine cont de locul in care te afli, nu tine cont de alte circumstante ci doar vine. Imi inchipuiam cand era vorba de moarte, ca e ca un somn greu, fara vise din care nu te trezesti niciodata. Odata ce ai murit, lasi in spate orice suferinta, orice greutate avuta, lasi iubire, prieteni, lasi datorii, chirie, nimic nu te mai poate atinge si reciproc. In urma ta ramane o familie indurerata, o cariera inceputa alaturi de o gramada de proiecte, o viata traita asa cum ai stiut tu mai bine. Putem lasa ori ba ceva in urma, de care sa isi aduca aminte ceilalti si in mod sigur dupa fiecare va exista o amintire pastrata aproape de o persoana speciala.
M-am razgandit, nu vreau sa scriu un post despre moarte – refuz, imi place viata si incerc sa o traiesc; am atatea de facut. Despre viata trebuie sa scriu!
Ratacirea mea provine in urma unui eveniment intamplat astazi la birou. Unul dintre colegii dintr-un alt departament a decedat. Aproape “a adormit” in scaun, fara sa sufere de nimic. Ceilalti il stiau drept un tip atletic, nefumator, sanatos tun, nealcoolic, nefastfoodist, ne ne. Colegii au incercat sa il resusciteze vreme de 15-20 de minute pana a venit salvarea. Si paramedicii veniti la fata locului au facut tot posibilul, dar nu au putut impiedica finalul. Era ciudat sa vad in spatiul openspace-ului de la etajul doi o asa scena. Mi se parea totul desprins dintr-un film prost; pentru cateva minute, parca vedeam in alb si negru si toate scenele miscandu-se cu incetinitorul. Agitatia, ecoul, tristetea de pe fetele oamenilor, uimirea, disperarea, mila loveau trist in mine, dar parca fara nici un ecou. Nu imi puteam inchipui ca asemenea scene sunt rupte din viata si ca se pot intampla inclusiv in mediul meu. Speram sa fie o gluma proasta a vietii iar el sa isi revina dupa un weekend prelungit. Un atac cerebral dureaza cateva fractiuni de secunda, dar e suficient sa intrerupa celelalte zeci de ani ramase. Definitiv.

Se stie ca politaii au facut greva ca nu le mai ajung banii. Se stie ca guvernul a abordat masuri nepopulare de micsorare a salariilor si multi cetateni au fost afectati de masura cu pricina. Doctori, profesori, functionari, politisti etc. au venituri mult mai mici si este incorect fata de munca lor de-o viata si-asa prost platita sa li se taie acum o parte din banii castigati din greu. Nu despre asta vreau sa vorbesc acum, ci despre nesimtirea care-i impinge pe unii sa isi majoreze veniturile. Eu inteleg un lucru: asta ai facut o viata intreaga si acum e greu sa iti gasesti altceva. Nu conteaza ca nu incerci, schimbarea nu e privita de multi de bun augur. Ceea ce nu inteleg in schimb este de ce trebuie sa sufere altii pentru saracia ta. Ca doctor operezi pe spaga mai multa, ca profesor dai note mai mici si obligi copilul la meditatii, ca functionar lasi cozile si mai mari si abordezi o moaca si mai acra iar ca politai ce faci? Stai la mica ciupeala la coltul strazii si astepti sa pice. Si daca nu pica? Atunci faci tu sa pice.

Acelasi echipaj m-a oprit de doua ori in aceeasi zi, in acelasi loc. Prima oara au motivat ca e un filtru de rutina si ca verifica documentele. Am inchis ochii si am refuzat sa gandesc ca toate masinile oprite nu aveau numere de Cluj. Am plecat mai departe, mi-am facut treburile si m-am intors spre casa. La intoarcere, un alt garcian din acelasi filtru imi face semn sa trag pe dreapta. NU se prezinta si imi spune scurt motivul pentru care m-a oprit: aveti proiectoarele de ceata pornite. Avea dreptate, activasem proiectoarele din greseala, cu genunchiul, in momentul in care ma urcasem din nou in masina. Ii arat si lui ca le am la nivelul genunchiului stang si ca din cand in cand mai pornesc printr-o simpla atingere lampa de ceata sau chiar si proiectoarele. Nu sunt genul “smecheras” care merge cu proiectoarele doar pentru a avea mai multe lumini. Pleaca cu actele mele (pe care le verificasera cu vreo doua ore mai devreme tot ei) iar cand se intoarce imi spune sa cobor din masina. Ma ridic de la volan, cobor si ii reamintesc faptul ca m-au mai oprit o data tot ei pe motiv de verificare de rutina. Ma pune sa deschid portbagajul. Se uita lung si cu ciuda, probabil ca se astepta sa gaseasca marfa de contrabanda, daca nu macar vreun cadavru. Imi spune ca imi da 3 puncte pentru proiectoare moment in care m-am enervat instant. Am izbucnit atunci cand m-a intrebat ce fac eu in Cluj. Il intreb daca asta face parte din setul de intrebari pentru verificari de rutina. S-a pierdut, probabil ca nu se astepta la retalieri de genul asta. Imi spune ca si la mine in ILfov se fac verificari de rutina. Ii spun ca IL vine de la IaLomita, nu de la IlFov si ca putea sa observe asta in actele pe care mi le-a verificat de doua ori de-acum, in cazul in care chiar nu poate retine tabelul cu prescurtari judeteene. A inceput sa faca ca semaforul verde, galben, rosu, interschimbabil si balbaindu-se mi-a spus ca trebuie sa ma testeze cu etiltestul. L-am intrebat de ce si mi-a spus ca face parte din verificarea de rutina. I-am spus ca prima oara (acum doua ore) au sarit etapa asta si ca probabil nu era suficient de tarziu atunci si drept urmare nici timp sa beau ceva. (Prima verificare a fost pe la 20:30 a doua pe la 22:30). Mi-a dat un mustiuc pe care sa il pun in alcooltest si mi-a spus sa suflu neintrerupt timp de 7 secunde. Am suflat cu incredere data de cele doua ape tonice consumate si dupa cele 7 secunde de trompetat imi arata cu dezamagire 0:00. Ma trimite cu voce stinsa inapoi la masina pana completeaza el procesul verbal. L-am intrebat pentru ce proces verbal si mi-a raspuns ca data viitoare nu o sa mai folosesc proiectoarele. Dupa 10 minute, se intoarce cu actele, alt portact in care nu incapeau si un proces verbal.
Avea un ranjet pe buze de om ieftin care tocmai castigase la alba neagra si imi intinde tacticos actele si procesul verbal sa-l semnez. Ii spun ca nu semnez nimic, imi cere buletinul si dispare cu tot cu rictusul lui inca vreo 10 minute. Se intoarce cu un martor si ma intreaba sec: “Semnezi sau nu procesul verbal?”. Il intreb cum il cheama si ca trebuia sa se prezinte cu nume si functie din momentul in care m-a oprit. A dat-o in balbaiala si ma intreaba acelasi lucru inca o data. Ii spun ca e abuz ceea ce face el si ca de la un om al legii asteptam sa actioneze in favoarea cetatenilor si nu impotriva lor. S-a uitat cu sila catre mine si mi-a zis ca pot pleca. I-am multumit si m-am dus. O plangere la Comisariat si o contestatie depusa va fi suficient pentru a compensa amenda de 120 de ron primita. Iar cele aproximativ 45 de minute pierdute cu ei valoreaza in mod sigur mai mult de 120 de ron.

Un sigur cuvant am pentru adunatura de militieni pusa in sluja cetateanului: RUSINE!

Bai, ce-a mai plouat azi in Cluj. A turnat cu galeata, pe bune; numa’ bine de-o raceala asa… de marcat venirea toamnei. Bine ca m-a prins nepregatit. Stiam eu ca vine toamna, da’ parca nu ma asteptam s-o aduca si pe sora-sa iarna cu ea.

Sa va povestesc o faza tare, am ras cu lacrimi. Vine un prieten, cu o fata de parca vazuse pe scaraoschi, plin de cafea pe haine, cu parul zburlit si galben ca vai de el. Stateam la o tigara si ma uitam cu picura lin, de parca cerul asta fata ploaie pe banda rulanta. Scoate o tigara din buzunar, i-o aprind si incepe sa turuie precipitat: “Sa-mi bag, sa-mi trag, sa mor io ce-i fac lu’ ala, ca era sa ma omoare.” Stateam linistit de-o parte si il ascultam calm, incercand sa inteleg ceva. Nu lega doua cuvinte nici gand. L-am lasat sa se descarce si l-am intrebat ce s-a intamplat. Fumase deja juma de tigara si parca se mai calmase putin. “Cin’ era ma sa te-omoare?”, il intreb. Tipul asta, amicul meu, era dintr-o localitate de pe langa Cluj, Cojocna. Era un baiat bun chiar daca mai din topor, era un tip simplu si cu bun simt – crescut asa… cu frica lui Dumnezeu si cu respectul in san. Se uita la mine cum stateam calm si fumam si ochii lui se faceau mici, mici, incerca sa scuipe cuvintele dar nu ieseau si pace. “Vasile, ma… trage din tigara aia si imi povestesti pe urma.” “No, Cristi -zise, tu esti mai ardelean ca mine ma de-acum – da’ daca vedeai si tu pe dracu’, cum l-am vazut eu, nu mai stateai asa linistit.”. Vasile asta al meu avea niscaiva vecini carora le murisera o bunica. Isi traise muierea anii, vreo 90 la numar, asa ca i-au comandat sicriu la oras. Si pentru ca Vasilica e baiat bun si are dacie papuc, il trimisesera pe el dupa cosciug. Asta l-a luat pe Ioan cu el si sa plece amandoi la carat cosgiuge. Trebuia sa ia cosciugul dintr-o parte si o cruce de piatra de la o ruda de-a decedatei. Au saltat cosciugul si s-au dus sa ia si crucea. Acolo, paranghelie mare, ca de.. o data-n viata moare raposata. Au stat si ei la o palincuta mica si din vorba-n vorba, le-a mers licoarea la sufletel, pahar dupa pahar. Si au dat-o-n povesti cu strigoi si alte cele si Tinel, unul dintre ei spunea chiar c-a auzit-o pe raposata noaptea trecuta prin pod fugarind porumbeii. Si-au facut cruce si hai sa mearga acasa, sa duca bunurile saracilor oameni. Incarcara crucea-n masina si drum intins! Ar fi vrut si Tinel sa vina cu ei, dar na, erau doar doua locuri in fata in masina si alea ocupate.

Acum, se urca Vasile al meu la volan si da sa o ia spre Cojocna cu ochii-n paispe dupa masini de politie, ca deh, daca il opreau, nu-l intrecea nimeni la suflat in fiola. Si merge el ce merge, iar lu’ Ioan ii mergea mintea doar la baba fugarind porumbei prin pod. “Auzi ma, ce minciuni pe astia, ce porumbei fugarea baba ma, ca aia n-au nici pod.” Si l-a vazut pe Vasile facandu-se la fata cand verde, cand galben, cand rosu, cand iarasi verde. Bai si tipa Vasile o data si trage de volan brusc, ca au intrat cu daciuta direct in sant. Acum, ce se intamplase? In timp ce-si luau astia ramas bun de la gazde, Tinel se bagase in cosciugul din spate, ca nu care cumva sa il topeasca ploaia de-afara. Masina a plecat si asta, plictisindu-se probabil, a inceput sa ridice capacul la cosciug sa vada pe unde au ajuns si mai scotea din cand in cand cate-o mana, sa vada daca nu care cumva s-a oprit ploaia. Iti dai seama ca dupa povestile cu strigoi, dupa atata palinca ingurgitata sa mai vezi si ceva miscand in cosciugul pe care il transporti si eventual o mana balabanindu-se de pe-acolo, te pisi pe tine de frica. Asa ca Vasile al meu, si-a dat drumul in pantaloni si-a tras de volan intr-un reflex stupid bagand masina in sant.

Si chiar si dupa ce mi-a spus o parte din istorisire, tot nu era potolit. A trebuit sa vina Ioan, sa imi povesteasca restul ca el sa se calmeze. Si uite-asa povestea cu ploaia din Cluj si seara de pomina petrecuta de Vasile. L-am batut pe umar si i-am spus ca de-acum e pregatit sa transporte morti. S-a uitat la mine amuzat-speriat si a plecat fara sa mai zica nimic.

“Cuuum!? Inca n-ati plecat?!?”
Nu INCA NU am plecat.

E clar. La nastere am avut o ursitoare din alea de-ale dracului care mi-au aruncat in cosul cu “ursiri” si un cacat. Iar pe cacatul ala scria clar ca pentru chestiute minore, ori de cate ori vei incerca sa il iei in gura, se va inmuia si aluneca. Uai! Avand in vedere ca inca nu mi-am baut cafeaua ma mir si eu cat de filosofic suna exprimarea cu pricina. Mai putin plastic vorbind: de fiecare data cand incerc sa plec la dixtractie, trebuie sa mai uit cate ceva, sa mai intarzii putin plecarea, da’ io huro ca nu o fac intentionat.
Asa si acum, stau si scriu articole de blog in loc sa-mi fac amaratul ala de bagaj care sa-mi garanteze haine curate de-al lungul expeditiei.
Da, expeditie! Bine, glumeam! In realitate vom merge pe unde ne vor purta rotile Surei (o Hyundai timida din 2008) si vocea Ioanei (nu, nu e Ioana ca vorbeste dintr-un Garmin – dar trebuia sa poarte un nume) prin tarile vecine. Itinerariul va fi: Cluj – Budapesta – Bratislava – Viena – Salzburg – Munchen – [...] – Venetia – Pula – Zagreb – Belgrad – Timisoara si apoi acasa. M-am decis ca in fiecare noapte inainte de culcare sa descarc filmuletele si pozele de peste zi si sa le pun aici, pe principiul: #uitema,nudoarvoiatifostinconcediucandeustateamlabirousimunceamde-mitremurauchilotii. Stiu, e cam lung hastagul dar sunt singur ca e unic macar.
Voi twitui in momente cheie, voi filma atunci cand trebuie iar de poze nu mai zic ca vor fi cu duiumul (facebook me for that). Nu mai am timp pentru restul postului, s-a terminat deja cafeaua. Stay tooned for the next update!

P.S. Oana, ai avut dreptate. NU am plecat la zece.

In primul rand, FunkyBar nu are articole sponsorizate pe blogul meu, e meritul lor de a organiza niste evenimente super faine. In al doilea rand, seara de ieri, #jocuricluj, a fost un fiasco din punctul meu de vedere. (nu ca n-ar fi fost organizata bine, ba din contra :p) O data pentru ca m-a batut @ralucisme la table de m-a uscat, a doua oara pentru ca jocurile au fost inlocuite pentru cativa dintre noi de jocuri cu carti, daca le-as putea numi asa. Prezenta serii a fost de departe Cristian Gog, cel care ne-a lasat cu gura cascata la propriu prin “mentalele” executate. Nici acum nu imi gasesc cuvintele pentru a exprima ce s-a intamplat aseara. Am vazut chestiile astea la televizor, dar niciodata nu am crezut ca sunt pe bune. Ma gandeam ca fazele sunt cel putin regizate, daca nu preparate dinaintea showului, chiar daca majoritatea erau street shows.

Tipul scoate o pereche de carti si incepe sa le amestece. Cineva de langa mine exclama scurt: “Ah, faze cu carti; d-astea stiu si eu sa fac.” Si-a schimbat parerea si instant imaginea fetei cand si-a dat seama ca faze d-astea a vazut doar la televizor.
Apoi, a urmat faza asta. Pe mine m-a prins nepregatit total, nu vazusem prea bine faza anterioara, cea cu cartile si eram putin neincrezator, drept urmare, am oprit filmarea inainte sa se termine actiunea. Dar am redeschis-o pentru a surprinde reactiile si mai apoi explicatia. Enjoy!

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Scuzoaiele mele pentru calitatea filmarilor, totusi au iesit destul de bine pentru niste filmulete luate cu telefonul mobil.
O alta faza a fost cea cu asii.

Vezi mai multe video din Divertisment

Nu cred ca ar mai juca nimeni poker cu el, acum. Cel putin eu, doar daca am juca pe mana
Si ca sa vezi ce se poate face cu un As de trefla/neagra, uite-te la clipul de mai jos:

Vezi mai multe video din Divertisment

Pentru Cristian banii nu sunt o problema. Orice bancnota se transforma intr-alta, de valoare mai mare. Era deja noapte si detaliile nu sunt chiar asa de clare, dar cu mana pe inima va spun ca transformarile au fost atat de curate, incat… pareau reale:

cum sa transformi o bancnota de 5 lei intr-una de 10 lei:

Vezi mai multe video din Divertisment

si daca aia de 10 lei nu ajunge, atunci transform-o intr-una de 50 de lei:

Vezi mai multe video din Divertisment

Cum Dumnezeu a ajuns dopul ala in sticla inchisa?

Vezi mai multe video din Divertisment

Bomboana de pe tort a filmarilor (au fost si alte faze si mai interesante, dar m-a lasat bateria:P) a fost “Pachetul imaginar”. Incredibil pe de-a dreptul!

Vezi mai multe video din Divertisment

O alta faza interesanta, dar pe care nu am putut-o filma a fost cand cartea semnata de Vlad a fost scoasa din portofelul lui Cristian; o alta si mai si, a fost cand a facut sa dispara zaharul din palma si dupa cateva gesticulari, a aparut la loc. Dar filmarile de mai sus spun totul, zic. Si eu garantez ca sunt toate pe bune, pentru ca am fost la fata locului si am vazut cu ochii mei.

Stiu articolul e sec, e scris dintr-o bucata. Cred ca mi-a facut sa dispara cuvintele aseara. Dar mizez pe faptul ca o imagine face cat o mie de cuvinte, iar un film… well… cat o serie intreaga de romane. (De curiozitate, citeste cineva textul? )

Astazi ne intalnim la un joc de fotbal (#fotbalcluj) versus ziua de cluj. Cristi, daca poti, fa sa dispara mingea cand pleaca ei pe contraatac si sa apara in plasa portii lor.

Astazi am oscilat intre comportament de pinguin si/sau de cercopitec. Stiti zilele alea cand te bucuri fara motiv, cand simti ca lumea e a ta desi esti acelasi parlit de pana atunci? Habar nu am de ce dracului ma bucuram ca un catel la castronu’ cu mancare inca de cand m-am trezit. Am sarit in dus fluierand, am bagat un sandvis si un tutun (pe rand, logic), am sarit in masina, mi-am luat pantalonii de la croitor (baaaai, nenicule am o croitoreasa bunaaaaaaa… mi-a facut cu ochiul, maine o sa ii mai duc ceva la lucru, poate iese de-o cafea) si tzushti la job. Am avut cateva momente tampe da’ nu zic ce, ca imi citesc si colegii blogul, peste care am reusit intr-un final sa trec cu succes.

Trecand peste starea mea anormala de tampeala temporara (sper!) voiam doar sa fac un heads up pentru evenimentul de diseara: #jocuricluj @FunkyBar pe Piezisa. Oamenii au mai multe acolo, incepand de la poker la monopoly si or sa se faca niste partide pe cinste. Dar mai multe aflati din articolul la care am pus link. Startul se da la ora 8, dar bineinteles ca voi intarzia, ca o vedeta ce sunt. Si tot vedeta din mine este total nehotarata ce joc va aborda. Poker sau table?

Ah si tot pe calea asta voiam sa salut initiativele FunkyBar si promovarea barului spre online (in si pentru). Pe mine m-au castigat de client.

Maine, poimaine sau cand oi avea chef timp, revin cu pozele facute acolo si cu o scurta cronicuta.

Am fost duminica la salina salinelor, hell yeah man! E sare acolo cat cuprinde, ar linge-o toate caprele din lume si zau ca le-ar satura. Ok, let’s cut the bullshit si sa va povestesc aventurile mele prin sarea-n bucache bucate. Hai ca glumeam, nu a fost nicio aventura. Nici macar cand am fost la baie la Durgau sau cum Dumnezeu s-o numi.

M-a impresionat salina in primul rand prin… luminozitate. Mai vazusem vreo doua saline pan-acum, dar in ambele iti bagai lejer degetele-n ochi si nu simteai nici o diferenta. Asta de aici, in schimb, avea lift modern, o gramada de “bece” atarnand din tavan, sala de concerte, teren de mini golf, popice, lac pe care te puteai da cu barca, carusel etc (adica, cam atat). Am sa trantesc si pozele imediat sub si am sa continuu cu articolul, ca prea v-am obisnuit cu poze puse la sfarsit.

Acum ar trebui sa continuu descrierea salinei, dar sunt ferm convins de faptul ca exista un nenic mai descriptiv decat mine. Ati ghicit, nea Gugal. Baiatu’ asta o sa va spuna mult mai multe decat as putea eu acum. Da’ am sa mai fac vreo doua-trei observatii pe care nu le veti gasi prin brosurile intoarse.

Lifturile sunt moderne, dar gandite cu curul. Unul are capacitate de 4 persoane, celalalt de 7. Daca ultimul face cat de cat fata, la primul se face o coada luuunga cat salina insasi. Dar ma rog, au avut ei motiv€ int€m€iate $a a£eaga ace$t€ variant€, nu? Drept urmare, coboratul pe scari e o alternativa destul de buna la asteptarea in coada.
Lipsa totala a marketingului e o constanta a obiectivelor administrate de stat. Pai pe timpul lui ceasca gaseai o gramada de suveniruri, fluturasi si vederi. Acum ciuciu. Nu tu o brosura, nu tu carti postale, nu tu ghid turistic (eventual), nimic. Dar nu-i bai, ca doar bugetul are bani destui.
Lacul are barci de inchiriat iar senzatia cand vaslesti intre muntii de sare mi se pare deosebita. Te simti ca intr-o poveste intr-un lac subteran (unde chiar esti!). Preturile sunt rezonabile, cam 10 lei pe 20 de minute (parca). Si ca tot vorbim de preturi, intrarea in salina este 8 lei pentru studenti si 15 pentru adulti. Si daca ii faci cu ochiul tipei de la intrare, iti incaseaza doar jumatate de bilet.
In interior nu am gasit nici un chiosc de unde sa poti cumpara un suc sau un sandvis. La fel, bani necastigati.
Tunelul care duce catre camera principala este destul de lung, aproape de un kilometru, daca nu mai mult. S-ar fi putut folosi si chestia asta pentru a aduce un plus la buget. Un trenulet vintage ar fi facut diferenta. Cu costurile aferente, desigur.
Si pentru ca vorbim de iesiri/intrari, se gasesc doua bazine de apa sarata la unul dintre iesiri. Sunt relativ amenajate, dar doar in sensul ca sunt imprejmuite si pe margini ridicat un ponton de lemn. Nu prea exista locuri unde sa iti asezi sezlongul cearsaful; sezlonguri de inchiriat nu am vazut pe nicaieri.

Pe bune daca nu se potriveste titlul cu contentul. Zau, zic! Adica sa ne intelegem, cand organizezi un eveniment de amploarea asta, ar trebui sa te asiguri ca totul va fi macar decent, daca nu ok.

Cu ceva vreme inainte de eveniment nu se pusese nimic la vanzare, organizatorii au optat pentru acces exclusivist, pe baza de invitatii. Ceea ce nu au luat ei in calcul a fost ca acele invitatii puteau cadea pe mana oricui, dar mai mult de atat, au legat acele invitatii de achizitia unui pachet de tigari (nu dau nume, ca se stie). Asa ca orice fumator, putea intra lejer la show platind uriasa suma de… 11 lei!
Urmatoarea greseala a fost si mai mare, si anume au scos in serie invitatiile cu pricina, ba chiar le-au recirculat. Invitatia era un card care se retinea la intrare; de acolo trecea catre hostesele Marlboro care le imparteau cumparatorilor. Asa ca in maximum jumatate de ora de la deschidere sfera era plina ochi si lumea se imbulzea dezamagita la coada de la poarta. Foarte multi cu invitatii au ramas pe-afara asteptand sa se faca loc dar majoritatea dintre ei au plecat cu coada intre picioare. Nu stiu ce s-a vrut a se demonstra prin distribuirea aiuristica a invitatiilor, eventual demonstratia ca si la noi sta in picioare conceptul de SOLD OUT in cazul cluburilor.
Dupa o ora de stat la coada cu pricina am reusit si noi sa intram. Atmosfera de acolo era rece, lumea era in expectativa parca, se astepta un Pete Tong, personaj de film. Sfera arata bine pe interior, proiectiile erau destul de bine facute, jocurile de lumini insa aproape dezamagitoare: lasere inexistente (sau prea putin prezente), stroboscoape nicidecum. Preturile era bineinteles scoase din cluburi de fite: 9 lei berea la 0,33, un redbull cu jegermeister 27 de lei, cu alte cuvinte locul potrivit in care vii baut de-acasa, mai ales daca tii ritmul pana la orele diminetii
Pe undeva pe la ora 2 noaptea a inceput sa se mai rareasca aglomeratia, iar interiorul a devenit suportabil. Dj Raoul a facut warm up-ul lui Pete Tong, insa si el a fost in media celor intamplate: oarecum lamentabil. Dupa cateva nepotriviri de BPM si cateva pauze intre melodii (da, chiar a mixat) si-a adus aminte ca e DJ profesionist si a inceput sa isi revina. Probabil ca anuntul facut de organizatori il pusese deja in postura de one man show si trebuia sa isi respecte statutul.
Spun one man show pentru ca… pitong nu a aparut. Am citit stirea pe Twitter inainte de anuntul organizatorilor si am imprastiat-o in grupuletul cu care eram. Toti ascultau neincrezatori, le-am dat telefonul sa se holbeze si chiar si-asa stateau pe ganduri. Le-am spus ca Twitter este un fel de radio sant in timp real si ca pana si telefonul se misca mai in reluare. I-a convins definitiv anuntul organizatorilor care baguiau ceva de un avion care a aterizat la Bucale in loc sa aterizeze la Cluj. Pe situl lui Pete Tong nici o veste si Clujul chiar nu era specificat in lista concertelor. Cu toate astea, mi-e greu sa cred ca Philip Morris s-ar preta la astfel de dume si ca declaratiile de presa au macar un sambure de adevar.
Nu, nu am vazut filmul care poarta numele din titlu, dar dupa evenimentul asta ma tenteaza sa ma uit la el. Asta daca nu am sa adorm ca la Shutter Island sau Unglorious Bastards.
Ah.. si animatorii/animatoarele erau lame.

Am apucat sa fac vreo doua poze, le thumbnailez dedesubt. Tot acolo am sa asez si filmuletul cu pitong, in cazul in care nu l-ati vazut pana acum.

Pentru ca… pitong

Trailer It’s all gone, Pete Tong

Cea mai tare petrecere tematica de anul asta in ceea ce ma priveste. Stiu, mai e pana la sfarsitul anului, doar e abia iunie. Evenimentul a avut loc la Funky Bar pe Piezisa. Am venit echipat de scandal, sa zic asa, cu o camasa traditionala Punjab, un turban bestial si o vesta intoarsa pe dos pentru efect. Ah si sa nu uit bling-bling-ul de rigoare, o sirag de margele de la mama lor din India. (multumesc Mihaela, multumesc Caius). Costumatia a fost rupta dintr-un film a la Bollywood, iar punctul facut cu creion dermatograf a rezistat pana la plecare.

Buun, acum ca am lamurit costumatia, sa incepem cu povestea drumului pana la petrecere. Aveam doar doua posibilitati de locomotie: 1. sa iau un taxi 2. cu masina proprie. Intrucat cu taxiul devenea putin jenibil, am decis sa merg pe cont propriu. La primul semafor, un sofer de taxi in paralel cu mine isi impreuneaza mainile si lasa capul in jos. Bine, Cristi! ai deja fani, mi-am zis. Tipa de pe bancheta din spate chicotea probabil la vorbele taximetristului si ma privea curios. La urmatorul semafor prins pe rosu doua gagici pe scaunele din fata erau atente la culoarea semaforului. Eu ma agitam in masina, incercand sa intru in pielea personajului. Nu aveam muzica indiana (ca nu sunt fan), dar faceam scheme pe Guerilla. La un moment dat, una intoarce capul, ma vede si ii spune si celeilalte. Ma intorc si ii fac un val indienesc cu mana dreapta intorcand capul a la andre. Nu am mai apucat sa vad reactia pentru ca se pusese deja verde si am demarat in tromba. Ele au ramas la semafor, probabil sa isi revina din ras.

Ajuns la local ma intampina LorandM, organizatorul. Imi face turul localului si raman surprins cat de multi indieni pe bune sunt. Incredibil! Ma gandeam ca va fi o petrecere tematica (costumatie) si deci, un fel de parodie. Nu nenica! Astia chiar au venit la Panjabi! Pfoai! Petrecerea incepuse pe la ora 8, eu ajunsesem pe la 10 jumate si astia tot dansau de zor. Super Funky!!!

Stiu ca am fost senzatia serii referitor la costumatie, am fost mai indian decat toti indienii de pe acolo, mai Bhangra decat aia de la mama lor. Daca ma prindea mai mult solarul, as fi putut fi chiar de-acolo. Un tan fail si gata, eram din aceeasi poza. Am facut o poza cu unul dintre copiii lor. As fi vrut sa o tin pe genunchi dar deja suna prea “pedo”. Hai Oana cu pozele alea! (le voi uploada dupa ce le voi primi). Pana una alta, am sa ma multumesc cu ceea ce am. Si pentru ca tot am fost senzatie cu turbanul meu rosu, am dat si interviuri aici.

A fost foarte fain sa merg pe Piezisa si sa urmaresc reactiile celor din jur. Ii fixam cu privirea si nu reactionau decat dupa ce o indreptam in alta parte. Funny! La party am intalnit o colega de serviciu. Costumat asa i-a luat destul de mult sa ma recunoasca. Ceea ce inseamna ca da, haina face pe om, cel putin la o prima vedere (de vreo 15 minute?)

Cateva poze aici

Majoritatea primite de la Ioana si Oana.