Sa va povestesc o faza tare, am ras cu lacrimi. Vine un prieten, cu o fata de parca vazuse pe scaraoschi, plin de cafea pe haine, cu parul zburlit si galben ca vai de el. Stateam la o tigara si ma uitam cu picura lin, de parca cerul asta fata ploaie pe banda rulanta. Scoate o tigara din buzunar, i-o aprind si incepe sa turuie precipitat: “Sa-mi bag, sa-mi trag, sa mor io ce-i fac lu’ ala, ca era sa ma omoare.” Stateam linistit de-o parte si il ascultam calm, incercand sa inteleg ceva. Nu lega doua cuvinte nici gand. L-am lasat sa se descarce si l-am intrebat ce s-a intamplat. Fumase deja juma de tigara si parca se mai calmase putin. “Cin’ era ma sa te-omoare?”, il intreb. Tipul asta, amicul meu, era dintr-o localitate de pe langa Cluj, Cojocna. Era un baiat bun chiar daca mai din topor, era un tip simplu si cu bun simt – crescut asa… cu frica lui Dumnezeu si cu respectul in san. Se uita la mine cum stateam calm si fumam si ochii lui se faceau mici, mici, incerca sa scuipe cuvintele dar nu ieseau si pace. “Vasile, ma… trage din tigara aia si imi povestesti pe urma.” “No, Cristi -zise, tu esti mai ardelean ca mine ma de-acum – da’ daca vedeai si tu pe dracu’, cum l-am vazut eu, nu mai stateai asa linistit.”. Vasile asta al meu avea niscaiva vecini carora le murisera o bunica. Isi traise muierea anii, vreo 90 la numar, asa ca i-au comandat sicriu la oras. Si pentru ca Vasilica e baiat bun si are dacie papuc, il trimisesera pe el dupa cosciug. Asta l-a luat pe Ioan cu el si sa plece amandoi la carat cosgiuge. Trebuia sa ia cosciugul dintr-o parte si o cruce de piatra de la o ruda de-a decedatei. Au saltat cosciugul si s-au dus sa ia si crucea. Acolo, paranghelie mare, ca de.. o data-n viata moare raposata. Au stat si ei la o palincuta mica si din vorba-n vorba, le-a mers licoarea la sufletel, pahar dupa pahar. Si au dat-o-n povesti cu strigoi si alte cele si Tinel, unul dintre ei spunea chiar c-a auzit-o pe raposata noaptea trecuta prin pod fugarind porumbeii. Si-au facut cruce si hai sa mearga acasa, sa duca bunurile saracilor oameni. Incarcara crucea-n masina si drum intins! Ar fi vrut si Tinel sa vina cu ei, dar na, erau doar doua locuri in fata in masina si alea ocupate.

Acum, se urca Vasile al meu la volan si da sa o ia spre Cojocna cu ochii-n paispe dupa masini de politie, ca deh, daca il opreau, nu-l intrecea nimeni la suflat in fiola. Si merge el ce merge, iar lu’ Ioan ii mergea mintea doar la baba fugarind porumbei prin pod. “Auzi ma, ce minciuni pe astia, ce porumbei fugarea baba ma, ca aia n-au nici pod.” Si l-a vazut pe Vasile facandu-se la fata cand verde, cand galben, cand rosu, cand iarasi verde. Bai si tipa Vasile o data si trage de volan brusc, ca au intrat cu daciuta direct in sant. Acum, ce se intamplase? In timp ce-si luau astia ramas bun de la gazde, Tinel se bagase in cosciugul din spate, ca nu care cumva sa il topeasca ploaia de-afara. Masina a plecat si asta, plictisindu-se probabil, a inceput sa ridice capacul la cosciug sa vada pe unde au ajuns si mai scotea din cand in cand cate-o mana, sa vada daca nu care cumva s-a oprit ploaia. Iti dai seama ca dupa povestile cu strigoi, dupa atata palinca ingurgitata sa mai vezi si ceva miscand in cosciugul pe care il transporti si eventual o mana balabanindu-se de pe-acolo, te pisi pe tine de frica. Asa ca Vasile al meu, si-a dat drumul in pantaloni si-a tras de volan intr-un reflex stupid bagand masina in sant.

Si chiar si dupa ce mi-a spus o parte din istorisire, tot nu era potolit. A trebuit sa vina Ioan, sa imi povesteasca restul ca el sa se calmeze. Si uite-asa povestea cu ploaia din Cluj si seara de pomina petrecuta de Vasile. L-am batut pe umar si i-am spus ca de-acum e pregatit sa transporte morti. S-a uitat la mine amuzat-speriat si a plecat fara sa mai zica nimic.

E clar. La nastere am avut o ursitoare din alea de-ale dracului care mi-au aruncat in cosul cu “ursiri” si un cacat. Iar pe cacatul ala scria clar ca pentru chestiute minore, ori de cate ori vei incerca sa il iei in gura, se va inmuia si aluneca. Uai! Avand in vedere ca inca nu mi-am baut cafeaua ma mir si eu cat de filosofic suna exprimarea cu pricina. Mai putin plastic vorbind: de fiecare data cand incerc sa plec la dixtractie, trebuie sa mai uit cate ceva, sa mai intarzii putin plecarea, da’ io huro ca nu o fac intentionat.
Asa si acum, stau si scriu articole de blog in loc sa-mi fac amaratul ala de bagaj care sa-mi garanteze haine curate de-al lungul expeditiei.
Da, expeditie! Bine, glumeam! In realitate vom merge pe unde ne vor purta rotile Surei (o Hyundai timida din 2008) si vocea Ioanei (nu, nu e Ioana ca vorbeste dintr-un Garmin – dar trebuia sa poarte un nume) prin tarile vecine. Itinerariul va fi: Cluj – Budapesta – Bratislava – Viena – Salzburg – Munchen – [...] – Venetia – Pula – Zagreb – Belgrad – Timisoara si apoi acasa. M-am decis ca in fiecare noapte inainte de culcare sa descarc filmuletele si pozele de peste zi si sa le pun aici, pe principiul: #uitema,nudoarvoiatifostinconcediucandeustateamlabirousimunceamde-mitremurauchilotii. Stiu, e cam lung hastagul dar sunt singur ca e unic macar.
Voi twitui in momente cheie, voi filma atunci cand trebuie iar de poze nu mai zic ca vor fi cu duiumul (facebook me for that). Nu mai am timp pentru restul postului, s-a terminat deja cafeaua. Stay tooned for the next update!

P.S. Oana, ai avut dreptate. NU am plecat la zece.

Tipul scoate o pereche de carti si incepe sa le amestece. Cineva de langa mine exclama scurt: “Ah, faze cu carti; d-astea stiu si eu sa fac.” Si-a schimbat parerea si instant imaginea fetei cand si-a dat seama ca faze d-astea a vazut doar la televizor.
Apoi, a urmat faza asta. Pe mine m-a prins nepregatit total, nu vazusem prea bine faza anterioara, cea cu cartile si eram putin neincrezator, drept urmare, am oprit filmarea inainte sa se termine actiunea. Dar am redeschis-o pentru a surprinde reactiile si mai apoi explicatia. Enjoy!

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Scuzoaiele mele pentru calitatea filmarilor, totusi au iesit destul de bine pentru niste filmulete luate cu telefonul mobil.
O alta faza a fost cea cu asii.

Vezi mai multe video din Divertisment

Nu cred ca ar mai juca nimeni poker cu el, acum. Cel putin eu, doar daca am juca pe mana
Si ca sa vezi ce se poate face cu un As de trefla/neagra, uite-te la clipul de mai jos:

Vezi mai multe video din Divertisment

Pentru Cristian banii nu sunt o problema. Orice bancnota se transforma intr-alta, de valoare mai mare. Era deja noapte si detaliile nu sunt chiar asa de clare, dar cu mana pe inima va spun ca transformarile au fost atat de curate, incat… pareau reale:

cum sa transformi o bancnota de 5 lei intr-una de 10 lei:

Vezi mai multe video din Divertisment

si daca aia de 10 lei nu ajunge, atunci transform-o intr-una de 50 de lei:

Vezi mai multe video din Divertisment

Cum Dumnezeu a ajuns dopul ala in sticla inchisa?

Vezi mai multe video din Divertisment

Bomboana de pe tort a filmarilor (au fost si alte faze si mai interesante, dar m-a lasat bateria:P) a fost “Pachetul imaginar”. Incredibil pe de-a dreptul!

Vezi mai multe video din Divertisment

O alta faza interesanta, dar pe care nu am putut-o filma a fost cand cartea semnata de Vlad a fost scoasa din portofelul lui Cristian; o alta si mai si, a fost cand a facut sa dispara zaharul din palma si dupa cateva gesticulari, a aparut la loc. Dar filmarile de mai sus spun totul, zic. Si eu garantez ca sunt toate pe bune, pentru ca am fost la fata locului si am vazut cu ochii mei.

Stiu articolul e sec, e scris dintr-o bucata. Cred ca mi-a facut sa dispara cuvintele aseara. Dar mizez pe faptul ca o imagine face cat o mie de cuvinte, iar un film… well… cat o serie intreaga de romane. (De curiozitate, citeste cineva textul? )

Astazi ne intalnim la un joc de fotbal (#fotbalcluj) versus ziua de cluj. Cristi, daca poti, fa sa dispara mingea cand pleaca ei pe contraatac si sa apara in plasa portii lor.

Trecand peste starea mea anormala de tampeala temporara (sper!) voiam doar sa fac un heads up pentru evenimentul de diseara: #jocuricluj @FunkyBar pe Piezisa. Oamenii au mai multe acolo, incepand de la poker la monopoly si or sa se faca niste partide pe cinste. Dar mai multe aflati din articolul la care am pus link. Startul se da la ora 8, dar bineinteles ca voi intarzia, ca o vedeta ce sunt. Si tot vedeta din mine este total nehotarata ce joc va aborda. Poker sau table?

Ah si tot pe calea asta voiam sa salut initiativele FunkyBar si promovarea barului spre online (in si pentru). Pe mine m-au castigat de client.

Maine, poimaine sau cand oi avea chef timp, revin cu pozele facute acolo si cu o scurta cronicuta.

M-a impresionat salina in primul rand prin… luminozitate. Mai vazusem vreo doua saline pan-acum, dar in ambele iti bagai lejer degetele-n ochi si nu simteai nici o diferenta. Asta de aici, in schimb, avea lift modern, o gramada de “bece” atarnand din tavan, sala de concerte, teren de mini golf, popice, lac pe care te puteai da cu barca, carusel etc (adica, cam atat). Am sa trantesc si pozele imediat sub si am sa continuu cu articolul, ca prea v-am obisnuit cu poze puse la sfarsit.

Acum ar trebui sa continuu descrierea salinei, dar sunt ferm convins de faptul ca exista un nenic mai descriptiv decat mine. Ati ghicit, nea Gugal. Baiatu’ asta o sa va spuna mult mai multe decat as putea eu acum. Da’ am sa mai fac vreo doua-trei observatii pe care nu le veti gasi prin brosurile intoarse.

Lifturile sunt moderne, dar gandite cu curul. Unul are capacitate de 4 persoane, celalalt de 7. Daca ultimul face cat de cat fata, la primul se face o coada luuunga cat salina insasi. Dar ma rog, au avut ei motiv€ int€m€iate $a a£eaga ace$t€ variant€, nu? Drept urmare, coboratul pe scari e o alternativa destul de buna la asteptarea in coada.
Lipsa totala a marketingului e o constanta a obiectivelor administrate de stat. Pai pe timpul lui ceasca gaseai o gramada de suveniruri, fluturasi si vederi. Acum ciuciu. Nu tu o brosura, nu tu carti postale, nu tu ghid turistic (eventual), nimic. Dar nu-i bai, ca doar bugetul are bani destui.
Lacul are barci de inchiriat iar senzatia cand vaslesti intre muntii de sare mi se pare deosebita. Te simti ca intr-o poveste intr-un lac subteran (unde chiar esti!). Preturile sunt rezonabile, cam 10 lei pe 20 de minute (parca). Si ca tot vorbim de preturi, intrarea in salina este 8 lei pentru studenti si 15 pentru adulti. Si daca ii faci cu ochiul tipei de la intrare, iti incaseaza doar jumatate de bilet.
In interior nu am gasit nici un chiosc de unde sa poti cumpara un suc sau un sandvis. La fel, bani necastigati.
Tunelul care duce catre camera principala este destul de lung, aproape de un kilometru, daca nu mai mult. S-ar fi putut folosi si chestia asta pentru a aduce un plus la buget. Un trenulet vintage ar fi facut diferenta. Cu costurile aferente, desigur.
Si pentru ca vorbim de iesiri/intrari, se gasesc doua bazine de apa sarata la unul dintre iesiri. Sunt relativ amenajate, dar doar in sensul ca sunt imprejmuite si pe margini ridicat un ponton de lemn. Nu prea exista locuri unde sa iti asezi sezlongul cearsaful; sezlonguri de inchiriat nu am vazut pe nicaieri.

Cu ceva vreme inainte de eveniment nu se pusese nimic la vanzare, organizatorii au optat pentru acces exclusivist, pe baza de invitatii. Ceea ce nu au luat ei in calcul a fost ca acele invitatii puteau cadea pe mana oricui, dar mai mult de atat, au legat acele invitatii de achizitia unui pachet de tigari (nu dau nume, ca se stie). Asa ca orice fumator, putea intra lejer la show platind uriasa suma de… 11 lei!
Urmatoarea greseala a fost si mai mare, si anume au scos in serie invitatiile cu pricina, ba chiar le-au recirculat. Invitatia era un card care se retinea la intrare; de acolo trecea catre hostesele Marlboro care le imparteau cumparatorilor. Asa ca in maximum jumatate de ora de la deschidere sfera era plina ochi si lumea se imbulzea dezamagita la coada de la poarta. Foarte multi cu invitatii au ramas pe-afara asteptand sa se faca loc dar majoritatea dintre ei au plecat cu coada intre picioare. Nu stiu ce s-a vrut a se demonstra prin distribuirea aiuristica a invitatiilor, eventual demonstratia ca si la noi sta in picioare conceptul de SOLD OUT in cazul cluburilor.
Dupa o ora de stat la coada cu pricina am reusit si noi sa intram. Atmosfera de acolo era rece, lumea era in expectativa parca, se astepta un Pete Tong, personaj de film. Sfera arata bine pe interior, proiectiile erau destul de bine facute, jocurile de lumini insa aproape dezamagitoare: lasere inexistente (sau prea putin prezente), stroboscoape nicidecum. Preturile era bineinteles scoase din cluburi de fite: 9 lei berea la 0,33, un redbull cu jegermeister 27 de lei, cu alte cuvinte locul potrivit in care vii baut de-acasa, mai ales daca tii ritmul pana la orele diminetii
Pe undeva pe la ora 2 noaptea a inceput sa se mai rareasca aglomeratia, iar interiorul a devenit suportabil. Dj Raoul a facut warm up-ul lui Pete Tong, insa si el a fost in media celor intamplate: oarecum lamentabil. Dupa cateva nepotriviri de BPM si cateva pauze intre melodii (da, chiar a mixat) si-a adus aminte ca e DJ profesionist si a inceput sa isi revina. Probabil ca anuntul facut de organizatori il pusese deja in postura de one man show si trebuia sa isi respecte statutul.
Spun one man show pentru ca… pitong nu a aparut. Am citit stirea pe Twitter inainte de anuntul organizatorilor si am imprastiat-o in grupuletul cu care eram. Toti ascultau neincrezatori, le-am dat telefonul sa se holbeze si chiar si-asa stateau pe ganduri. Le-am spus ca Twitter este un fel de radio sant in timp real si ca pana si telefonul se misca mai in reluare. I-a convins definitiv anuntul organizatorilor care baguiau ceva de un avion care a aterizat la Bucale in loc sa aterizeze la Cluj. Pe situl lui Pete Tong nici o veste si Clujul chiar nu era specificat in lista concertelor. Cu toate astea, mi-e greu sa cred ca Philip Morris s-ar preta la astfel de dume si ca declaratiile de presa au macar un sambure de adevar.
Nu, nu am vazut filmul care poarta numele din titlu, dar dupa evenimentul asta ma tenteaza sa ma uit la el. Asta daca nu am sa adorm ca la Shutter Island sau Unglorious Bastards.
Ah.. si animatorii/animatoarele erau lame.

Am apucat sa fac vreo doua poze, le thumbnailez dedesubt. Tot acolo am sa asez si filmuletul cu pitong, in cazul in care nu l-ati vazut pana acum.

Pentru ca… pitong

Trailer It’s all gone, Pete Tong

Buun, acum ca am lamurit costumatia, sa incepem cu povestea drumului pana la petrecere. Aveam doar doua posibilitati de locomotie: 1. sa iau un taxi 2. cu masina proprie. Intrucat cu taxiul devenea putin jenibil, am decis sa merg pe cont propriu. La primul semafor, un sofer de taxi in paralel cu mine isi impreuneaza mainile si lasa capul in jos. Bine, Cristi! ai deja fani, mi-am zis. Tipa de pe bancheta din spate chicotea probabil la vorbele taximetristului si ma privea curios. La urmatorul semafor prins pe rosu doua gagici pe scaunele din fata erau atente la culoarea semaforului. Eu ma agitam in masina, incercand sa intru in pielea personajului. Nu aveam muzica indiana (ca nu sunt fan), dar faceam scheme pe Guerilla. La un moment dat, una intoarce capul, ma vede si ii spune si celeilalte. Ma intorc si ii fac un val indienesc cu mana dreapta intorcand capul a la andre. Nu am mai apucat sa vad reactia pentru ca se pusese deja verde si am demarat in tromba. Ele au ramas la semafor, probabil sa isi revina din ras.

Ajuns la local ma intampina LorandM, organizatorul. Imi face turul localului si raman surprins cat de multi indieni pe bune sunt. Incredibil! Ma gandeam ca va fi o petrecere tematica (costumatie) si deci, un fel de parodie. Nu nenica! Astia chiar au venit la Panjabi! Pfoai! Petrecerea incepuse pe la ora 8, eu ajunsesem pe la 10 jumate si astia tot dansau de zor. Super Funky!!!

Stiu ca am fost senzatia serii referitor la costumatie, am fost mai indian decat toti indienii de pe acolo, mai Bhangra decat aia de la mama lor. Daca ma prindea mai mult solarul, as fi putut fi chiar de-acolo. Un tan fail si gata, eram din aceeasi poza. Am facut o poza cu unul dintre copiii lor. As fi vrut sa o tin pe genunchi dar deja suna prea “pedo”. Hai Oana cu pozele alea! (le voi uploada dupa ce le voi primi). Pana una alta, am sa ma multumesc cu ceea ce am. Si pentru ca tot am fost senzatie cu turbanul meu rosu, am dat si interviuri aici.

A fost foarte fain sa merg pe Piezisa si sa urmaresc reactiile celor din jur. Ii fixam cu privirea si nu reactionau decat dupa ce o indreptam in alta parte. Funny! La party am intalnit o colega de serviciu. Costumat asa i-a luat destul de mult sa ma recunoasca. Ceea ce inseamna ca da, haina face pe om, cel putin la o prima vedere (de vreo 15 minute?)

Cateva poze aici

Majoritatea primite de la Ioana si Oana.

Weekendul trecut a inceput Festivalul Planet Report – un festival de mediu si film ecologic. Festivalul cu pricina este organizat de Fundatia Europeana pentru Cultura Urbana si se prezinta ca un festival de mediu in care filmul este folosit ca mijloc de a transmite informatia, de a constientiza importanta mediului si a atitudinii si problemelor generale legate de ecologie. Frumos spus, dar luate cu copy paste din declaratia directorului fundatiei. Na, am vazut un singur film si recunosc ca m-am plictisit teribil, desi filmul cu pricina a castigat premiul publicului la Festivalul Sundance in 2008 ca cel mai popular documentar. Asta nu inseamna ca la festivalul respectiv nu as fi cascat de plictiseala. Filmul, numit Fuel, are in prim plan un individ care timp de 11 ani a cautat metode de a solutiona dependenta de petrol a Statelor Unite. In cazul in care sunt totusi persoane interesate puteti vedea filme pana pe 27 iunie. Intrarea e moca, filmele ruleaza in trei locuri: Cinema Victoria, cafeneaua Insomnia si în curtea Muzeului de Arta.

Ieri am aterizat la Cojocna. 10 lei intrarea, apa sarata, doua bazine, amenajata cu fonduri europene. Am fost putin dezamagit de imprejurari, locul parea neingrijit, apa era murdara, investitia cu pricina parea ca s-a pierdut prin buzunarele alesilor ca oricare alte investitii. Restaurantul statiunii era asemenea unei bodegi de tara, dar putin mai incapatoare. Ne-am ascuns acolo de ploaie, care nu ne-a iertat nici ieri. Am mancat vreo doi mici cu gust de plastic, chiar daca purtau brandul celebru al micilor de someseni, ceva ceafa de porc cu gust de alt animal si o portie de cartofi prajiti rataciti prin farfurie. Total: 18 ron. Nesatisfacator din nici un punct de vedere. Cineva radea ca nu contin suficient condiment din alea umami. In concluzie, luati un sandvis de acasa, e mult mai bun si in mod sigur o sa va saturati.

Nu, nu am uitat de nuvela. Nu s-a terminat, dupa cum imi spunea cineva, pur si simplu, am avut o ultima saptamana de cacao si nu am mai avut timp sa ma ocup. Nu, nu am omorat-o pe Irene. Nu inca. Hahahaa, glumesc desigur, nu as desconspira ce se intampla in paginile urmatoare. Cert e ca m-am oprit din publicat intr-un moment hot si ca am rezistat eroic intrebarilor de pe messenger
Ritmul de o pagina pe zi m-a coplesit recunosc. Am sa continuu sa public putin cate putin si momentan aici. De ce zic momentan? Pentru ca va pregatesc un proiect nou, cu tenta interactiva. Va fi un domeniu .ro, un blog de nisa pentru toti impatimitii de literatura. Ma mai gandesc daca voi oferi si posibilitatea de guest post sau de rubrica permanenta dar va pot asigura ca acest proiect va prinde viata cat mai curand posibil. Revenind la Irene si calatoria ei interioara (god damn it, am zis-o!) va pot spune ca nuvela este o trilogie. Daca merita sa va pierdeti vremea citind-o, doar voi stiti.

Ieri, vineri [citeste si tu mai sus primele 30 de cuvinte]. Ploua cu galeata, asa ca am reusit sa intarzii vreo 10 minute. Spre norocul meu, nu incepuse de mult Alina, care a vorbit despre Crocodilu care si-a tras de curand aripicante. Fain viralul, faina ideea si sincer sa fiu, m-as cam duce si eu o tura la Amsterdam. Cine stie?
In urmatoarea prezentare, Razvan a vorbit despre aducerea online-ului in offline si despre proiectul Servus Cluj ca instrument de reusita pentru aceasta. Ultimele doua concerte, Pasarea Colibri si Iris, au strans cate 2000 respectiv 4000 de oameni gramada si au dovedit ca acest lucru este posibil. Urmeaza evenimentul Iron Maiden.
Gabi Aldea aka Psaico a vorbit despre succesul Cluj Life, despre rolul unui site de eveniment in viata internautilor, despre inceputurile sitului. Ne-a marturisit ca ar accepta o oferta de vanzare daca s-ar cifra in jurul a 30.000 de euro.
“Cei doi copii de la Tvdece” (quote Crivat) au vorbit despre blogovertisment si proiectul lor. Au facut o paralela intre cei care dau viata personajelor (Razvan si Alina) si actorii blogului (Zicu si Florica). Daca Razvan e “nu prea”, Alina e sigur “prea morosanca” pentru gusturile lui Zicu si Florica. Zicu e vulgar si din capatul satului iar Florica e Florica.
Prezentarile s-au incheiat cu participarea a doi special guests din Timisoara, initiatorii proiectului tweetmeet.ro: Cristina Putan si Cristian Sitov. Au vorbit despre ce înseamn? conferin?ele TweetMeet si impactul lor asupra companiilor si ce isi propun sa faca cu ele pe viitor. E clar, viitorul tweetmeet e pe maini bune.
Au aplaudat in jur de 50 de oameni, toti twitteristi cu acte in regula. Bine, era si un tip fara cont pe twitter. A fost anuntat ca intalnirea facebook are loc in Marasti iar el a promis ca va lua in calcul pe viitor si ciripitul in 140 de caractere. Adevarul e ca networkingul pe retele sociale aduna oamenii impreuna in offline indiferent de preferinte.

Afterparty-ul a continuat in IrishPub unde s-a baut bere, s-au mancat wwwsandisuri (o combinatie de pizza cu shaorma) si s-a ascultat muzica buna.
Overall, mi-a placut si astept cu interes editia a doua.

Saptamana trecuta am fost aici pentru a-mi schimba domiciliul fiscal de pe Ialomita pe Cluj. Dupa o ora de asteptat la coada, am primit o adeverinta (adeverinta 50) care trebuia completata cu datele necesare si la care trebuia sa atasez dovada domiciliului. Si asa am facut. Am obtinut una bucata adeverinta de la cealalta vecina de la trei, care intamplator satisface blocul prin functia ei de presedinte de asociatie si mandru nevoie mare m-am infiintat astazi la aceeasi cucoana la care am fost si data trecuta. Cu actele in chiloti.

Am luat bilet de ordine. 530. Aveam in fata mea 28 de persoane. Am asteptat rabdator si intr-un final mi-a venit si mie randul. Caaaand.. supriza!!! O doamna in varsta s-a aruncat pe ghiseu scotand ceva dintr-un plic si intinzandu-l doamnei. Ma uit la ea si ii arat numarul meu de ordine. Cucoana de la ghiseu, impresionata de travaliul batranei imi facu semn sa astept. M-am dus la ghiseul de langa, unde afisasera numarul 531. Degeaba, numarul meu e la colega, deci.. acolo trebuie sa astept. Si am asteptat Inca vreo 15 minute, timp in care la celelealte ghisee se ajunsese la numarul 541. Beton. Intr-un final, ma cheama tanti si ma intreaba ce vreau. Ii spun ca vreau sa modific domiciliul fiscal si ii inmanez documentele. Se uita la mine de parca era dintr-un film sf si imi spune ca nu am nimerit bine. Ma uit la ea si ii explic docil ca tot ea, sau una dintre ele mi-au spus ca e biroul potrivit si ca aici trebuie depusa declaratia. Imi spune ca ACOLO e pentru persoane juridice, iar eu sunt persoana fizica. Ii spun ca sunt persoana fizica AUTORIZATA – deci persoana juridica si ca mi-a soptit mie o pasarea ca acolo e si inima mea. S-a uitat inca o data la formulare, si-a dat o palma peste frunte si a tastat ceva la pc. Nu, ca nu ii intra ei codul fiscal, ca sunt din alta localitate si nu ma gaseste. Pai da, tocmai asta am venit sa rezolv, sa ma gaseasca atunci cand tasteaza in localitatea asta. Ma trimite la ghiseul 4. O intreb daca e sigura, ca nu as vrea sa mai stau inca o ora si pe acolo si in momentul ala intervine lupta ei interioara. O parte din ea ar fi raspuns orice, doar sa scape de mine, cealalta parte din ea se lupta decisiv cu incompetenta. Si se pare ca incompetenta a invins, ca a luat vraful de hartii si s-a dus sa se consulte cu o colega mai “experimentata”. “Experimentata” m-a trimis la Camera 4, care se ocupa de persoane fizice. Mi-a spus ca sa intru in fata, in cazul in care cei de acolo ma trimit inapoi. Am crezut-o pe cuvant si m-am indreptat catre camera cu pricina. Spre norocul meu am luat numarul de ordine 8 cu doar 5 persoane in fata. Dupa 10 minute eram in fata. Se pare ca timpul de stat la coada e direct proportional cu timpul de stat la ghiseu ca duduia de acolo m-a expediat imediat: “Domnule draga, no tu esti persoana juridica, nu ai ce cauta aici” “Doh!!!” Ma trimite la Camera 10 in curte pe stanga. Ma duc. Acolo niste tantite mai dragute (doar in adresare, ca tot fete de incompetente aveau) isi savurau micul dejun: iaurt cu covrigi. Cu scuzele de rigoare ca doar le-am deranjat de la masa, le-am expus situatia: vreau sa imi schimb domiciliul fiscal pe Cluj. Si au inceput sa intrebe: formularul 50 este? estee…. dovada de locuinta este? este… contract pentru spatiu este? estee…. copie dupa buletin este? este…. dar viza de flotant unde este? pai nu este, dar eu nu vreau sa imi schimb sediul social, ci doar cel fiscal. Adica SA IMI POT PLATI DARILE LA GHISEELE VOASTRE. “Domnule draga, fara viza de flotant nu se poate”. Asadar, nu vreti banii mei? Vezi raspunsul in primul rand al postarii.

Sunt fericit. Am pierdut doar o ora si jumatate. Acum am intreaga zi la dispozitie sa fac tot ce vreau eu.

Administratia financiara sucks. Donkey balls!