Era suspect de lumina in camera pentru ora afisata de ceas. 4:32 Renuntase sa dea vina pe conspiratia ceasurilor din casa, toate stricate la unison si dar aratand aceeasi ora si se intreba daca nu cumva ea este cea dereglata. Gandirea i-a fost intrerupta brusc de un porumbel care se aseza pe marginea balconului, gangurea timid si se invartea vesel de pe-un picior pe altul. Irene facu un pas inapoi, temandu-se ca nu care cumva sa intrerupa scena de veselie. Se schimba la fata de cum observa cum cioarei albe de pe cladirea de vis-a-vis, ii sclipeau ochii ca unei jivine turbate. Se ridica in aer si alura ei capata o aura superlativa, ca a unui vultur ascutindu-si ghearele in asteptarea prazii. Zborul ei fu scurt, un falfait din aripile uriase, diametrul lor umbri soarele si innegura privelistea. Un icnet fara ecou lasa pe marginea balconului doar cateva pene razlete iar ambele pasari disparura in nimic. Irene statea acolo lipsita de orice reactie pana la acel zgomot asurzitor, ca si cum fiecare molecula isi pleznea aripile. Apuca sa isi imagineze o scena din Pasarile lui Hitchcok si vazu norul de pasari negre indreptandu-se catre ea. Reactiona imediat intrand in camera si trantind usa balconului, intoarse balamaua si o lua la fuga spre usa de la intrare. Se impiedica de covorasul din hol, dar reusi sa ajunga la usa masiva din capatul culoarului si ii apuca disperat clanta. Usa era muta rugamintilor ei si ramasese impietrita in toc, ca o piatra funerara. Incerca in mod repetat clanta de parca ar fi vrut s-o smulga din locasul ei, cu cealalta mana lovea sistematic in metalul rece. In camera cucul pendulei suna o ora inexistenta, intr-un ritm alert si inegal. O cuprindea disperarea cu fiecare nereusita iar falfaitul aripilor de-afara, cucul pendulei si zgomotul metalic al clantei ii sfasiau sufletul intr-un film prost de groaza. Distinse cu coada ochiului o miscare in spate si se-ntoarse aproape teatral, lipindu-si spatele de usa nemiscata. Fosnetul se intensifica si ea reveni tragand de clanta rece. Intr-un final usa ceda si in cadrul ei lasa sa se vada un zid facut din caramida, construit nefiresc, textura lui rezonand a caramiziu si crem ars, ca un cuptor de tara. Pipai dezolata caramida si se abandona valului de caldura care o cuprindea. S-a lasat jos sprijindu-si spatele de usa larg deschisa si nestapanindu-si lacrimile ce-i napadeau obrajii. Inima ei era cuprinsa de o durere ametitoare, isi legana trupul a alinare, buzele ei sopteau ceva nedefinit si necontrolat, tremurand incontinuu. Stralucirea metalica ii taie simturile si o lasa inconstienta pe podea. O trezi ceva pufos miscandu-se in bratele ei. Miji ochii si-l vazu pe Tom pipaind-o cu labutele. “Irene, a fost frumos, dar s-a terminat. Nu am vrut eu sa se termine, dar moartea si-a cerut tributul prea devreme. Nu-i vina ta”. Ultimele vorbe ii sunau in urechi ca un ecou, ii posedau timpanele iar ea, se uita la motanul balan cu mirare, ascultandu-i vorbele. “David? David?” Vocea ei era transformata de nu si-o recunostea iar figura lui Tom capata treptat o tenta umana, o figura atat de bine cunoscuta dar pe care nu putea sa o plaseze nicaieri. Lesina, iar ca prin vis il vazu pe Tom ridicandu-se pe picioarele din spate si metamorfozandu-se intr-un barbat bine facut si parca imbracat in uniforma, cu o casca mare acoperindu-i fata. O ridica in brate ca pe un fulg si o aseza pe pat, acoperind-o toata cu un cearsaf alb.

Dimineata asta era alunecoasa si duhnea a instabilitate, gandea Irene. Nu reusea sa faca diferenta intre vis si realitate si privea totul printr-o pasla care ii umbrea ochii. Simtea mrejele unei panze invizibile de paianjen care o tintuiau locului, constiinta ei era incuiata intr-o cusca mata iar ea privea viata pe gaura cheii. I se dadea cate o picatura de realitate, ea constiincioasa aduna tot intr-un fragment nepangarit de luciditate. Se abandona nefiresc in bratele lui de parc-ar fi trait ultimele momente impreuna, o cuprindea disperarea cand imaginea lui proiectata in coltul mintii sale devenea din ce in ce mai stearsa. Se concentra incercand sa-i vizualizeze figura, dar isi dadea seama ca tot ce avea era o reprezentare saraca a unui David pierdut in nestiinta. Incerca sa mareasca imaginar reflexia lui, dar ii aparea pixelat si distorsionat. Ridicol! Trasaturile-i deveneau comune si niciunul din rezultate nu semana cu David al ei. O poza cu fata decupata ii aparea obsesiv, anulandu-i pur si simplu stradaniile. “El este David, el este!” auzea soptind de peste tot si poza fara fata devenea amenintatoare, se marea, iarasi se micsora, ii racaia cortexul ca o creta ascutind tabla.

Isi simti stomacul greu, i se facu greata si o ameteala toropitoare ii cuprinse corpul. Se indrepta spre baie si imbratisa vasul de veceu a posesie. Incerca sa vomite, dar greata ei statea nedecis undeva in gat. Inchise ochii si ramase asa, parca in asteptare.

Ingheta cand simti pe umar o atingere ca o bataie, deschise ochii si se vazu ingenuncheata intr-o biserica. Era plin de lumanari aprinse si de oameni stand la randul lor ingenuncheati ca un sir de matanii. Se ridica si se intoarse iar in fata ei isi vazu tatal privind-o blajin. Intinse mana si il atinse. Ramasese asa nemiscata, holbandu-se la el in timp ce incaperea se invartea in jurul lor ca intr-o tornada. Noaptea se transforma in zi, apoi iarasi in noapte, decorul se modifica nerealist ca intr-un film dat pe fast forward. Turla bisericii zbura, lasand sa se vada un cer innorat, disparura si lumanarile si pelerinii veniti la rugaciune. Era doar ea si tatal ei prinsi ca intr-o centrifuga, revazu camera ei de copil plina de papusi si jucarii, curtea scolii, mama ei gatind prajitura preferata, casa bunicilor, raul curgand prin lunca, padurea cu copaci desi, toate erau acolo succedandu-se ametitor. Incerca sa ii vorbeasca dar nu mai cunostea cuvintele, se facu una cu ameteala care pusese stapanire pe ea in totalitate.

Strangea bratele in jurul vasului si se chinuia sa isi aminteasca figura lui David inutil, de parca n-ar fi existat niciodata.

In dreapta ei, David isi aprinsese o tigara si sufla fumul spre tavan in cercuri mici si dese. Respiratia lui pleca o data cu fumul si se contopea cu nori mici de deasupra patului. Ii privea inima cum bate si incerca sa-si sincronizeze si ea bataile cu ale lui. El se ridica si deschise fereastra, poposi o secunda la geam tragand cu nesaj aer curat in plamani. Se intoarse in pat langa ea, dar un altfel de David, parca mai batran cu cel putin 20 ani. Trupul lui perfect era flasc iar pielea atarna nefiresc, parul putin albit se aduna in smocuri pe piept, mainile lui erau aspre si butucanoase. O privi rece si ii sopti ceva neinteligibil. Ea il privi speriata si simti cum un fior ii patrunde sira spinarii. Inchise ochii si se lasa atinsa, el ii framanta sanii intr-un mod animalic ca si cum i-ar fi smuls din piept, simtea cum o dor mameleoanele de la ciupiturile lui insistente, il auzea grohaindu-i in ureche, ii simtea cu repulsie limba pe gatul ei fin, saliva lui o ardea nefiresc. Dintr-o miscare scurta a intors-o pe spate si s-a urcat pe ea. Il simtea greu iar greutatea lui ii apasa pieptul; nu mai putea respira iar in semi intunericul camerei se chinuia sa-i distinga figura fara sanse de reusita. Gemea sub apasarea lui, mana ei stanga prinsa in asternuturi iar cu dreapta incerca sa ii pipaie fata cautand ceva familiar. El ii desfacu picioarele violent si o penetra dureros. O ameteala neplacuta ii invaluie trupul si simti cum se pierde usor usor. “David, opreste-te, opreste-te”. El nu o auzea si continua sa se miste in ea grosolan. Un tiuit insuportabil in urechi ii puse capat constientei iar Irene se scurse moale in cearsafuri.

“tu, hei tu, trezeste-te! Ce-ai patit?” Deschise ochii temator si deasupra ei, il revazu pe un David tinerel, aproape adolescentin. Dumnezeule, avea un inceput de mustata care ii acoperea nostim buza, parea fragil asa catarat pe ea si i se parea ca doar cu o miscare il poate arunca de perete ca pe o papusa de carpe. Era rosu la fata iar respiratia lui o luase razna, il simtea pierzandu-se, mainile lui o mangaiau haotic, penisul lui ratacea brusc fie printre fese, frecandu-se de picioarele ei sau impungandu-i nesigur buzele.

Deschise gura si incerca sa articuleze ceva cuvinte dar un val de lumina metalica ii taie simturile. Capul ii cazu pe pat iar in ea simti sute de Davizi patrunzand-o, Davizi cu parul negru, blond, scurt sau lung, cu sau fara mustati si barbi, zeci de atitudini diferite, la varste diferite. Inchise ochii si pe retina i se schimbau zeci de imagini: o cioara alba croncanind catre ea, david, tatal ei, pendula de pe perete sunand orele diminetii, trandafiri, apartamentul ei, o mireasa, mama, fete pe care nu le vazuse niciodata ranjind dezaprobator, tomita, un popa, un tern disparand in zare . Ofta lung si lesina.

Deschise ochii si fixa ceasul de pe noptiera. Arata cinci si ceva dimineata, dar cele doua puncte care contorizau secundele era incremenite ca niste martori muti.

Fusese un copil zbuciumat de cand se stia, intotdeauna a facut numai dracii iar maica-sa isi punea mainile in cap de fiecare data cand o lasa singura acasa. Nu exista vaza in casa fara prenandez si nu exista copac necucerit de micuta Irene; genunchii ei erau marturie celor mai nastrusnice ghidusii. Cand a primit in dar o bicicleta, a fost atat de fericita incat a pedalat pana la epuizare. Intr-un final, bicicleta a sfarsit sub prima masina iar ea speriata scancea pe asfaltul rece. Soferul a coborat din masina si a dus-o acasa. Tatal ei isi freca ingrijorat mustata lui stufoasa, o lua in brate si o mangaie bland pe par. Macar de-ar fi fost prima si ultima ei dracie. Alta data, in vizita la bunici, a plecat sa vada ratele la balta cu un baietel din vecini. Au gasit-o a doua zi in crangul de la marginea satului, numarand furnicile dintr-un musuroi urias, dupa ce cu mic, cu mare, toata suflarea mahalalei a plecat in cautarea ei.
A stat cateva zile in spital dupa ce a cazut in cap de pe toboganul din fata blocului. Doctorii nu i-au gasit nimic, desi a fost inconstienta mai mult de o zi. Ai ei au rasuflat usurati si de data asta, desi fiecare nazdravanie facuta lasa loc uneia si mai mari.
Intr-una din zile, a disparut iarasi de acasa. Orasul e mare iar oamenii nu sunt la fel de uniti si saritori ca cei de la sat. Degeaba s-au alertat vecinii, degeaba politia si-a intins peste tot antenele, timp de trei zile Irene nu a fost de gasit. Au gasit-o dupa trei zile acasa, pe canapea uitandu-se tacuta la televizor. Nu spunea nimic si cu chiu, cu vai, au reusit sa scoata de la ea o explicatie absurda. Spunea ca a fost la parinte si ca toata vremea asta a probat rochite si cel mai mult i-a placut rochita de mireasa. Ancheta politiei nu a rezolvat nimic, Irene nu isi mai aducea aminte nici un detaliu si isi repeta mecanic replica de fiecare data cand era intrebata.
Fusese un copil nascut la batranete, mama ei avea aproape de cincizeci de ani cand au lovit-o durerile nasterii. Tatal ei era un barbat mandru, militar de profesie dar ca parinte nu intra deloc in tiparele profesiei. Era iubitor si iertator la toate boroboatele singurei lui fiice.

Se facea ca era intr-o biserica si ca in atmosfera duhnea a aer greu, turla bisericii se inalta singuratica si aducea a hala, vedea niste semne care nu se incadrau deloc in filmul asta, de pilda pe una dintre laterale era Gheorghe care ucidea balaurul dar pe umarul lui era o cioara alba, pe o alta latura erau desenati doi ochi rosii iar pe partea imediat opusa doi ochi albastri. Semanau foarte mult cu ochii lui David, aveau aceeasi textura doar ca in imaginea asta pareau podiditi de lacrimi. Tot pe aceeasi turla afumata de vremuri putea distinge silueta unui barbat ducand o cruce; barbatul nu era deloc infatisat ca un Iisus, cu parul lung si barba ci purta haine moderne iar pe mana lui dreapta se zarea chiar un ceas automatic. Frumoasa trimitere la modern, se gandea si nu-si putea stapani uimirea cand vazu intr-un alt colt zugravit un nume atat de familiar: David. Cu cat se uita mai atenta, cu atat isi dadea seama ca acolo e scris ca un fel de pomelnic, nume insiruite unul langa altul. Multe din acestea erau taiate cu doua linii care se incrucisau la mijloc, erau nume pe care nu le recunostea dar pareau atat de cunoscute. Isi gasi si numele ei; era taiat cu o singura linie oblica. Se uita mirata si nu isi dadea seama ce se intampla; o briza ii sfichiui ceafa si simti pe umar o atingere rece. Se-ntoarse brusc si in spatele ei zari o mogaldeata stafidita de povara anilor, chipul ei era distorsionat de durere si plin de riduri. Era imbracata intr-o bluza si fusta neagra, era imbrobodita cu o marama neagra iar ochii ei erau rosii de plans. Ridica mana aratand ceva in spatele Irenei. Parea ca nu reactioneaza la niciuna din intrebarile ei, fata necunoscutei era mata si nu lasa sa se distinga nici un sentiment. Irene se intoarse brusc iar in naosul bisericii vazu un cosciug mic incercuit de cateva bocitoare ingenuncheate. Facu un pas catre ele si in linistea mormantala de pana atunci se auzi un mic scancet. Cu fiecare pas pe care il facea, tanguielile se intensificau si deveneau jalete. A ajuns la micutul sicriu, asezat pe o masuta joasa si il masura din ochi intrebator, la atingere era atat de rece incat un fior ii trecu prin tot corpul. Un preot tamaia cadentat catre pachetul de lemn rece, miscarile lui faceau masa sa tremure usor iar fumul tamaii ii atingea Irenei stomacul. O privea pe Irene obsesiv, dand din cap a incuviintare, mana lui o imbia catre sicriu, figura lui ii penetra amintirile cu o imagine abia palpaind; lumina difuza domnea locul ca un crepuscul intr-o noapte adanca.

Deschise usor capacul, iar dinauntru se revarsa o mare de trandafiri rosii inundand-o cu petale.