Nuvela – I feel [...] Memories (Pagina 4)

Trebuia sa ajunga la opt la serviciu si mai avea exact 28 de minute. Dus, in timpul asta se face si cafeaua, machiat, sorbit cafea, imbracat si gata, ar trebui sa se incadreze. Poate va intarzia putin si astazi dar colegii ei deja s-au obisnuit cu o ea de minimum 15 minute mai tarziu.
La radio se auzea o piesa vesela, ritmul ei te-mbia la dans iar Irene accepta provocarea si apuca dintr-un colt al camerei o umbrela. Incepu un solo iar degetele ei mangaiau corzile umbrelei pe bitul sculptat barbar in linia melodica. Isi aduse aminte ca timpul nu lasa nimanui ragaz, ca dusul ii asteapta imbratisarea si fixa fugitiv cu privirea displayul radioului: 7:32. Convenabil, mai ales ca atat arata si cu ceva vreme in urma. Verifica ora cu pendula din perete si stramba din nas cand vazu ca si cucul pendulei era blocat undeva la iesirea din pavilion si ca limbile erau intepenite putin inainte de sase si jumatate. Perfect, acum avea doua dispozitive de dus la reparat. Se grabi spre dus, dadu drumul la apa si o regla pe fierbinte. Intra in cabina ermetica si isi potrivi casca de dus, strangandu-si parul intr-un coc improvizat in crestetul capului. Ploaia artificiala o biciuia uniform, iar mirosul gelului de dus ii gandila simturile. Incepu sa-si sapuneasca pielea in cercuri cu miscari ferme, primea apa fierbinte cu lacomie , simtea in aburul ei o lancezeala placuta. Inchise ochii si statea nemiscata, cu gatul arcuit spre palaria dusului agatata de tavanul cabinei. Ii reveni pentru o secunda in nari mirosul de lemn ars si un fior rece ii brazda sira spinarii ca un frison razlet. Un blitz spontan clipi dublu si ii intuneca privirea, simtea lumina aceea rece in moalele capului cum ii sfredelea metalic mintea. Se scutura usor de apa dusului incarcata cu presiunea ultimelor secunde, isi freca ochii cu podul palmelor si toate au revenit brusc la normal, ca o migrena ce dispare subit. Si totusi, in pofida jetului voluminos, perdeaua de ploaie parca nu avea sonor. Auzea clar melodia urland in radio, ba chiar si clopotele bisericii de vis-a-vis, dar nu si apa lovindu-se de peretii dusului. Nu, nici macar un sursur. Si-apoi amuti si radioul. Un zgomot scurt, ca un falfait de aripi ii atrase atentia. Ridica din sprancene a indiferenta

“Vino, Irene, vino”; ca si soptita, o voce ii striga numele din camera cealalta. Nu isi dadea seama daca doar i se pare sau nu, asa ca opri apa, isi lua halatul de baie pe ea si porni hotarat. Era vocea lui David si parea ca vine dinspre radio. Nici nu pasi bine in camera si paraind radioul continua sa cante aceeasi piesa cu tempoul ridicat. Ceasul de pe radio arata ora 6:29, semn ca era imperativ sa il duca la reparat.

About Cristi