Nuvela – Don’t trust in Silence (Pagina 2)

Ziua asta incepea cumva ca o amintire, in care totul pare incetosat si difuz dar care iti rezoneaza in timpane precum o melodie sacaitoare. Ceasul elecronic de pe noptiera indica orele 6:29 dimineata si pulsa regulat. Era o liniste nedecisa, cam ciudata pentru un loc situat in mijlocul unui cartier mereu galagios si aglomerat. De obicei joia dimineata, cartierul este un furnicar, lumea este alerta si vie, pasii lor grabiti se impart aleator pe trotuare in toate directiile. De data asta nu se auzea nici musca, iar Tom, motanul care isi facea in fiecare dimineata prezenta pe balcon chiulise ca un scolarel obraznic. Irene deschide un ochi si fixeaza display-ul ceasului cu radio. Intotdeauna se trezeste inaintea alarmei, si intotdeauna are acel nod amar in gat. In fiecare dimineata isi propune sa renunte la tigari insa niciodata nu o face.

Razele soarelui isi faceau loc printre draperii si ii mangaiau hulpav corpul. Se ridica din pat cu miscari vioaie si trase draperiile dintr-o singura bucata. Stia ca orice secunda in plus petrecuta la orizontala o sa se transforme in minute iar minutele in ore. A deschis fereastra larg si s-a aplecat pe pervaz, si-a aprins o tigara si privea surprinsa linistea care domina locul. In minte ii tot revenea imaginea lui David cu inelul. David asta fusese primul ei iubit, pe cand aveau doar 16 ani. Se cunoscusera in pauza mare, cand ea se ascundea dupa un ulm noduros sa isi fumeze tigara iar el, cu 3 ani mai mare, isi facuse drum la liceu pentru a-si rezolva niste acte. A fost iubire mare si isi amintea fluturii din stomac, soaptele fierbinti, primul boboc de trandafir, primul sarut, primul orice, de parca era ieri. Imaginea lui David servindu-i inelul i se proiecta obsesiv pe retina ca o halucinatie.

Un zgomot surd o trezeste din visare, de pe cladirea de vis-a-vis stoluri de ciori isi iau zborul. Aude ecoul batailor din aripi, dimensiunea asta e atat de aproape incat parca le simte si mirosul. Sunt atat de multe pasari incat s-a umplut cerul. Nu a vazut in viata ei atatea ciori gramada. I se pareau hade, cu chipurile deformate, le vedea ca pe niste rapitori in giulgiuri negre. Nu le intelegea zborul grabit si nu intelegea de ce nu se aude nimic, niciun croncanit, nici macar un tipat, un semnal ceva. Tacerea si disperarea le guverna fuga in vazduh.

O durere ascutita ii indrepta privirea catre degete si observa mucul tigarii pe jumatate tras si jarul care ii ajunsese la piele. Ii dadu drumul urmarindu-i caderea, lasa o dara in urma-i ca un contur al traseului pe care il urmeaza. Desi statea la trei etaje de sol, i s-a parut ca aude chistocul lovind asfaltul, de parca ar fi aruncat o moneda. De pe balconul de peste drum, o cioara (alba?) o privea croncanind si sarind de pe un picior spre altul. Vedea cum intinde ciocul spre ea ca intr-un ritual repetitiv, urmarea un sablon de miscari oarecum mecanice, se reseta dupa un ciclu scurt si o lua de la capat.

Irene se trase de pe geam si fixa cu privirea ceasul de pe noptiera. Arata 7:32. “Iarasi s-a dereglat rabla”, gandi si incepu sa caute un post de radio sa mai zdruncine putin linistea suspect de mormantala.

About Cristi