Nuvela – Death doesn’t borrow (Pagina 7)

Se facea ca era intr-o biserica si ca in atmosfera duhnea a aer greu, turla bisericii se inalta singuratica si aducea a hala, vedea niste semne care nu se incadrau deloc in filmul asta, de pilda pe una dintre laterale era Gheorghe care ucidea balaurul dar pe umarul lui era o cioara alba, pe o alta latura erau desenati doi ochi rosii iar pe partea imediat opusa doi ochi albastri. Semanau foarte mult cu ochii lui David, aveau aceeasi textura doar ca in imaginea asta pareau podiditi de lacrimi. Tot pe aceeasi turla afumata de vremuri putea distinge silueta unui barbat ducand o cruce; barbatul nu era deloc infatisat ca un Iisus, cu parul lung si barba ci purta haine moderne iar pe mana lui dreapta se zarea chiar un ceas automatic. Frumoasa trimitere la modern, se gandea si nu-si putea stapani uimirea cand vazu intr-un alt colt zugravit un nume atat de familiar: David. Cu cat se uita mai atenta, cu atat isi dadea seama ca acolo e scris ca un fel de pomelnic, nume insiruite unul langa altul. Multe din acestea erau taiate cu doua linii care se incrucisau la mijloc, erau nume pe care nu le recunostea dar pareau atat de cunoscute. Isi gasi si numele ei; era taiat cu o singura linie oblica. Se uita mirata si nu isi dadea seama ce se intampla; o briza ii sfichiui ceafa si simti pe umar o atingere rece. Se-ntoarse brusc si in spatele ei zari o mogaldeata stafidita de povara anilor, chipul ei era distorsionat de durere si plin de riduri. Era imbracata intr-o bluza si fusta neagra, era imbrobodita cu o marama neagra iar ochii ei erau rosii de plans. Ridica mana aratand ceva in spatele Irenei. Parea ca nu reactioneaza la niciuna din intrebarile ei, fata necunoscutei era mata si nu lasa sa se distinga nici un sentiment. Irene se intoarse brusc iar in naosul bisericii vazu un cosciug mic incercuit de cateva bocitoare ingenuncheate. Facu un pas catre ele si in linistea mormantala de pana atunci se auzi un mic scancet. Cu fiecare pas pe care il facea, tanguielile se intensificau si deveneau jalete. A ajuns la micutul sicriu, asezat pe o masuta joasa si il masura din ochi intrebator, la atingere era atat de rece incat un fior ii trecu prin tot corpul. Un preot tamaia cadentat catre pachetul de lemn rece, miscarile lui faceau masa sa tremure usor iar fumul tamaii ii atingea Irenei stomacul. O privea pe Irene obsesiv, dand din cap a incuviintare, mana lui o imbia catre sicriu, figura lui ii penetra amintirile cu o imagine abia palpaind; lumina difuza domnea locul ca un crepuscul intr-o noapte adanca.

Deschise usor capacul, iar dinauntru se revarsa o mare de trandafiri rosii inundand-o cu petale.

About Cristi