Ziua Femeii versus Ziua Mamei (si altele amestecate)

Sau capitolul unu din “Ghidul frustrarilor mele”

Daca timpul este circular si tot ceea ce producem este rolul unui produs, sau mai mult, daca ceea ce producem se va intoarce impotriva noastra candva, atunci legea compensatiei va deveni imn national. Iar reversul medaliei va fi purtat la gat de fiecare, ca pe cheia atarnata de gat sarguincios de orice scoler inainte de a pleca la scoala. Daca fiecare ar primi ceea ce merita, am vedem multi oameni defecti, mutilati psihic, cu gauri adanci intr-un hau de dureri contopite. Nimeni nu e perfect, dar oare perfectul nu-l atribuim unui ideal? Si daca idealul reprezinta un tel, un obiectiv, oare nu trebuie atins? Si odata atins, mai este el ideal? Am trecut de la o idee la alta, inotand haotic de la o geamandura la cealalta, proclamand niste idei deschise etern dezbaterii si neconforme cu titlul pe care poate am sa il schimb nu am sa il schimb. Nu, nu sunt un tip nehotarat si nu imi fabric iluziile pe teren, nici nu caut potcoave de cai morti. Sunt putin dezamagit ca, odata cu implinirea a treizeci de ani de facut umbra pamantului, ma simt la fel de superficial ca la douaj’noua si ca orice-as face, asta sunt si cu mine defilez. Timpul este circular, atat de circular incat acum zece ani, la fel de dezamagit, ascultam Vama Veche. Acum douazeci de ani, ii scriam mamei pe-o poza cu un copilas blond tuns castron:

am vrut sa-ti culeg stelute
sa-ti fac un modest colier
dar cine nu stie oare
ca-n zori stelutele pier

Acum treizeci de ani, oracaiam scandalos, imi faceam loc lovind si provocam dureri de cap si culmea, timpul asta circular le roteste pe toate, astfel incat acum, respectand proportiile, toate se intampla la fel. Nu vreau sa pozez acum in pesimist, decretand ca voi fi un copil mare toata viata; stiu ca poate e doar o etapa ca oricare alta si ca sunt multi in situatia mea. Ma uit in urma si ma vad ca pe un rasfatat care si-a fortat mana norocului de fiecare data cand a avut ocazia. Si cum ulciorul nu merge de multe ori la apa, am avut si de pierdut. Cateodata, ma simt bine in pielea mea si-atunci imi zambesc optimist pe sub mustati si ma vad intr-o dimensiune doar de mine inchipuita. Realistic vorbind, toti avem luptele noastre interioare din care fie iesim castigatori, fie pierdem si va trebui sa o luam de la capat. Se spune ca o batalie castigata cu tine inseamna o treapta urcata spre maturizare, spre descoperirea propriului eu pana la nud.

Cica erau trei intr-un tunel: un pesimist, un optimist si un realist. Pesimistul se uita in jurul lui si “vede” ca e intuneric, optimistul vede luminita de la capatul tunelului iar realistul… realistul isi da seama ca luminita respectiva este locomotiva.

Am doar treizeci de ani si lipsa blogului de ieri ma obliga sa imbin frustrarile mele cu urari adresate mamei. Apropos, vorbeam cu BJ – seful meu american zilele trecute si ii spuneam despre frenezia care bantuie strazile pe aici pe la noi de Ziua Femeii. La care, asta ma intreaba scurt: “Ce ziua femeii visezi baietica?”. Pentru o secunda am tacut, apoi am deschis gura, am inganat ceva ca o balbaiala si am fost salvat de-acelasi sef (ca doar d-aia e sef de sef, nu?): “Aaaa… vrei sa spui Ziua Mamei?”. Am tacut si am considerat tacerea ca fiind raspunsul meu la acea intrebare. Romania e o tara de pomanagii si curvari prin definitie, drept urmare, foloseste orice situatie in propriile interese. Dar am sa ma opresc a pangari aici ziua mamei si am sa ii dedic ei, cea care ma citeste din scoarta in scoarta, aceasta intrare de blog.

>< intrucat am probleme iar cu hostingul (ceva legat de permisiuni, de data asta) nu reusesc sa uploadez nici o imagine.

About Cristi