Rasarit de soare


Rasarit de soare la malul marii
Romanica noastra la capitolul turism a ajuns de rasul caprelor. De fapt, a oilor, asa ca sa fie mana in mana cu Becali, un alt subiect sticky al blogurilor de cand a iesit la europene. Dar despre asta vom discuta intr-un post urmator, parca vad ca or sa urle iarasi ziarele o luna despre astia. Sa revenim la oi..aa la discutia noastra.

Asadar, 6 iunie, sambata seara, deja se prevedea un rateu de weekend total, cu toate ca luni era a doua duminica, sarbatoare legala – un weekend prelungit, cu alte cuvinte. Orice roman intreg la cap s-a carat la petrecut, fie la munte, fie la mare, fie prin crang sau parcuri, cluburi sau baruri, numai eu, venit de la cursul de linux, nu aveam niciun plan. Proasta idee sa participi la un curs care se intinde de-a lungul intregii veri si nu numai atat ci si sambata de la 11 la 15. Practic iti distruge orice sansa de a evada saptamanal din teroarea asta de Bucalesti. Si totusi, cand pleci la ora 1 noaptea spre mare, se cheama tot distractie.

Am ajuns pe undeva pe la 4 dimineata, taman la tanc sa prindem rasaritul de soare intr-un Costinesti relativ ocupat, spre surprinderea mea, pentru perioada asta a lunii. O manea suna obscen dinspre Vraja Marii si chiar daca parea sa compromita filmul, am reusit sa o ignor, refugiindu-ma in peninsula de stabilopozi din jurul lacului artificial. Am stat acolo pe pietrele reci, asteptand rasaritul.

De acolo, de pe stabilopozi, am vazut Forumul, Obeliscul si Epava, singurele chestii care imi mai aduc aminte de Costinesti. Ma napadeste nostalgia si imi revin in memorie casutele de piatra, care si acum erau la fel de darapanate dar mai pustii ca oricand, teatrul de vara, Disco Ring-ul si Tineretului, Foamea, zona de nudisti, soarele bleg care ardea ca un cuptor pe plajele cu nisip gloduros, noi cu o sticla de vodca, bariera trenului si localnicii care isi cautau chiriasi.

Tot de acolo de pe pietrele stabilopozilor am vazut rasaritul. “Dar ce, rasaritul nu este la fel si in Bucuresti?” concluziona tamp a gluma cineva, ca scuza de refuz invitatiei. NU, nu este la fel. Pentru ca in Bucuresti nu simti mirosul marii ci asfaltul incins radiind cenusiu, nu auzi valurile spargandu-se ci murmurul infundat al masinilor, nu ai feelingul de libertate ci te simti ingustat in propria ta cochilie, in blocurile gri aranjate ca niste celule gemene pe un coluar arhiaglomerat. Chiar si pentru o clipa te simti desfacut de griji, uiti de chirie si servici, de proiectele nepredate la timp, de examene si responsabilitati. Ma uitam la soare si il vedeam atat de aproape, incat imi venea sa intind mana si sa il bag in buzunar. Apa era curata si nisipul galben, nu au aparut inca mertanurile si pitipoancele care sa polueze fie si prin prezenta.
Timpul a trecut parca prea repede, soarele a urcat in mijlocul cadranului, au aparut si oamenii pe plaja, unii ieseau din masinile in care isi petrecusera noptile, altii isi faceau loc pe strazile inguste din hoteluri, s-au deschis si magazinele, ba chiar si terasele se populau. Pe colt, langa Poienita, un tip isi chinuia laptopul. Cate fete urate in Costinesti! Unde sunt pustoaicele cu sani obraznici, unde sunt blondele cu craci interminabili? Cred ca au migrat toate spre tarile calde. In fond cine ar mai veni in concediu aici, cand all inclusive-ul de la bulgari isi face toti banii?

Apa era rece, nu am facut baie desi imi propusesem. Cred ca metalul din mine s-ar fi revoltat cu fiecare particula a lui. Aveam un drum lung inapoi si o noapte nedormita, astfel incat am decis sa nu risc. Si-asa cele trei doze de energizat si cele doua cafele nu au avut niciun cuvant de spus.

Am plecat pe la 1 inapoi, dupa 12 ore petrecute diferit. E fain sa pleci pe nepusa masa undeva, iti goleste toata energia negativa. A fost ieftin, distractiv si se va mai repeta. :)

[ad#Google Adsense]

About Cristi