Live from Manila – Plecarea

[ad#Google Adsense]

Live from Manila I se vrea un prim episod despre “aventurile” mele prin tara lui Filip al doilea, peripetii care nu vor fi pentru unii nici extraordinare, nici deosebite. Cu atat mai mult pentru mine.

Zborul pana aici a fost unul destul de greu: Cluj – Bucuresti, pauza peste noapte in bucale, cumparat suveniruri pentru oamenii de aici din Carrefour (haha, foarte inventiv, stiu!), luat avion pana in Amsterdam. Diferenta intre fusul orar din Olanda si Bucuresti, de doua ore, a fost suficient incat sa ma sperie ca nu am timpul necesar deplasarii intre terminale. Spre linistea mea, abia atunci incepeau imbarcarile ceea ce imi dadea un avans de doua ore in Schipol, sa ma plimb pe aici si sa observ comportomentul unei multimi furnicaresti, care roia in toate directiile. Schipol Airport e un fel de Otopeni la puterea a zecea, un Otopeni cu vreo alte jde aeroporturi conglomerate. Fiecare sectiune de zbor are cate 20-25 de terminale si din cate am observat sunt vreo 8 publice. E plin de duty free-uri pe aici, dar preturile nu sunt tocmai cele mai mici. Cola la jumate e undeva la 3,5 euro iar o sticla simpla de apa plata nu coboara sub doi euro. Cum nicotina ma tragea de maneca, cerandu-si drepturile, am cautat disperat o oaza de fum pe undeva printre multitudinea de maghernite, toate destinate nefumatorilor. Camaruta destinata fumatorilor, singura disponibila in E, se afla la al treilea nivel si era cam cat o baie de apartament. Era facuta din sticla si inauntru erau amestecati, barbati si femei, un numar de douazeci de exemplare. Incredibil! Locul mirosea atat de rau a tutun imbacsit, a scrumiera neschimbata de cateva sapatamni, incat era mai mare greata decat placerea savurarii unei tigari dupa 4 ore de pauza nicotinoasa. M-am infundat considerandu-ma discriminat, printre conglomeratul de natiuni din acvariul infumurat si am tras in sila juma de tigara. Un el american si doua ele blonde si cred putin suedezo-rusoaice se distrau pe buza acvariilor fotografiindu-se in pozitii de inot hilare. El si-a aprins o tigara si a tras cu naduf cateva fumuri. A stins-o de scrumiera tacticos, a balmajit ceva si a tulit-o luandu-si cu el si parapantele din dotare.

Am plecat spre terminalul E20 si dupa o excursie de vreo zece minute, ma asezam in sfarsit la coada cu o inaltime medie de 1.65. Media era artificial crescuta de strainii care vizitau din motive mai biznis sau nu, insulele. Din ce am observat, inaltimea medie la femeile filipineze merge undeva pe la 1.50 iar un barbat inalt acolo are cam 1.70. Sunt foarte multe femei, incredibil de multe, iar cineva spunea ca sunt 5-6 femei la un barbat, drept urmare, barbatii – chiar si localnici- sunt la mare cautare. Tocmai chestia asta ii face profitori, badarani, betivi, pierde-vara si fara nici un pic de responsabilitate. Imi suna romaneste, numai ca ochii lor semiobligi nu imi fac referire decat la nomazii nostri si atat. Rasa lor aduce foarte mult cu rromii nostri ca aspect. As face pariu ca unul dintre ei s-ar amesteca linistit si fara probleme in Manila.

Momentan atat in intrarea asta de jurnal. Trebuie sa plec, dar voi continua cu un nou post in cateva ore despre drumul propriu zis si cateva prime impresii. Aici e ora 10:39 acum, in ro e doar 5 fara douazeci, asa ca multi din cei ce vor citi articolele vor putea prinde o anume continuitate :)

[ad#Neogen 468x60]

About Cristi