Eurotrip – Venetia – ziua a cincea

Drumul de la Salzburg la Venetia a fost neasteptat de lung. Ok, poate nu lung ar defini cel mai bine traseul ci mai degraba limitativ din punct de vedere al vitezei, aglomeratiei si dificultatii (bad Garmina, bad!).
Asadar, Garmina e o fata rea, rea, rea. Nu s-a pregatit deloc pentru drumul asta al nostru si calitatea ei de ghid a fost mai mult decat indoielnica si prin Germania si prin Italia. Asta ca sa nu mai zic de tarile urmatoare, dar am sa ma plang de ea in posturile urmatoare. Sa revenim la drum. Din cauze mixte (zgarcenie crasa+dorinta de pitoresc) ne-am decis sa o luam pe drumul spre Venetia care serpuieste printre munti. Am ales drumul prin Cortina D’Ampezzo pentru ca voiam sa vedem cum arata la ei, la italieni, o statiune montana, chiar si trecand prin ea. Am admirat calitatea drumului de munte, fara nici o hiba si am ajuns la concluzia ca se pot face la altitudini mari si sosele calitative. Am facut un popas in munti, am inspirat aerul rece al alpilor, am facut poze si am trecut mai departe. Drumul pana in Venetia ar fi trebuit sa dureze conform lui Misu vreo sase ore jumate. Garmina il contrazicea si spunea ca facem vreo 5. Adevarul e undeva mult mai departe si asta pentru ca drumul a durat cu ratacirea create de Garminica vreo opt ore jumate. Intr-un final am ajuns in Mestre si lesinati de oboseala am inceput sa cautam hoteluri. Ne-am cazat in cele din urma la un hotel de o stea dar care la modul in care arata ar fi fost cu usurinta cotat la patru stele in romanica. Nu am inteles ce ii lipsea acelui hotel sa poarte macar 3 stelute pe epoleti. Dar ma rog, fiecare tara cu modalitatea ei de notare. :)

Venetia e superba. Orasul este un furnicar, de departe cel mai aglomerat oras din cate am vazut si cred si cel mai tranzitat de turisti. Si Viena era full de oameni, dar… parca doar centrul. Ei bine, aici fiecare straduta avea turistii ei, gondolele erau ticsite de fotografi ocazionali iar vanzatorii de suveniruri sfidau criza cu tot soiul de nimicuri stralucitoare. Aveau bijuterii viu colorate in Murano, masti de carnaval de toate dimensiunile, vederi, magneti de frigider, insemne si insigne, toate kitschurile prezente la tarabele turistice dar cu o singura mentiune: purtau marca made in Venice si avea chiar o politica destul de transanta in ceea ce priveste locul de fabricare printr-o campanie de genul: “Say no to fakes”. Impresionant as putea spune.

Am luat Il Vaporetto, transportul public din Venetia, dupa ce am stat 20 de minute la coada. Nerabdatori, nu am cerut foarte multe informatii in legatura cu itinerariul si din cauza asta, am ratat o plimbare pe Canal Grande. Vaporasul care trebuia sa ajunga in San Marco a preferat cealalta ruta :) Am aflat dupa imbarcare ca ar fi trebuit sa luam vaporul 1, nu numarul 2. :) No big deal, urma sa vedem cladirile oricum la intoarcere. In drum spre San Marco am vazut ancorat in apropiere yachtul lui Abramovici, o imensitate. Calatoria a fost placuta si relativ scurta, asa ca ne-am vazut dati jos la capat de linie exact langa statia principala a godolierilor. La una dintre tarabele de acolo, am remarcat un hot calendar al gondolierilor. Comercial orasul asta, nu gluma. :)

Am trecut pe langa Palatul Dogilor, un monument de arhitectura gotica venetiana. Incredibil cate stiluri arhitecturale aici. La o aruncatura de bat era Basilica San Marco, unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura bizantina. Am cascat gura si belit ochii cat cepele la frumusetea ce se desfasura langa noi, am facut iarasi pe turistii furand prin obiective ceva vederi cu locurile respective si am trecut mai departe. Piata San Marco are o deschidere mare iar terasele de aici au o nevoie certa de mai multe scaune. As fi vrut sa beau un cappuccino la celebrul Harry’s cu riscul de a plati 10 euro pe el, dar din pacate toate mesele erau ocupate. M-am multumit sa hranesc porumbeii, sa mai fac o tona de poze si sa ma pierd pe stradutele intortocheate din orasul pe ape. In drum spre autogara, am trecut prin Piata San Polo si am vazut cea mai mare biserica din Venetia, Basilica Santa Maria Gloriosa dei Frari dar si Palatul Grassi – o capodopera in stil baroc. Sunt foarte multe de spus, mai ales despre comerciantii de pe podul Rialto si despre zona Mercerie, straduta care leaga San Marco de podul amintit mai devreme. Am luat si noi cateva masti, cadouase si alte suveniruri, iar preturile desi babane, nu depaseau deloc bunul simt.

Ne-am intors in autogara lesinati de oboseala, dupa o plimbare de aproximativ 5 ore pline. Urmatoarea destinatie: Pula, Croatia si un drum de cateva sute bune de kilometri. Dar asta, abia in episodul urmator.

O sa fie foarte greu sa fac selectia de poze, sper sa nu ma pierd in amanunte. :)

About Cristi