Eurotrip – Salzburg (ziua a treia)

Cum spuneam si in postul trecut, Salzburg e la o aruncatura de bat de Viena. Bine, 200+ kilometri nu-s chiar o aruncatura de bat (sau depinde de cat arunca fiecare), dar avand in vedere infrastructura din Austria si autostrazile lor impecabile, ai putea spune asa. Nu am sa mai insist pe pauza facuta la Linz dar mi-am adus aminte de o chestie pe care trebuie neaparat sa o dau live. Dupa ce ne-am baut berica in Josef, ne indreptam spre locul in care ne-am parcat masina. Eram obositi dupa o zi plina si mergeam cu nerabdare. Am deschis camera si am inceput sa inregistrez impresiile mele in legatura cu Linz-ul, spuneam ca este orasul in care nu se intampla niciodata nimic si credeam cu tarie in asta. Industrializarea puternica, casele deloc deosebite, stradutele comune si strazile aproape pustii imi dadeau de inteles ca orasul este unul comun, ca orice oras de campie rasarit peste noapte in epoca de aur in Romanica. Se intunecase deja si statea sa ploua, ar fi fost o a treia repriza de ploaie scurta in seara respectiva. Am incercat sa marim pasul, scurtand-o pe stradutele laterale. La un moment dat, am ramas amandoi cu gura cascata. O cladire uriasa a aparut intr-un capat de strada, stateam si ne holbam la ea prostiti si ne intrebam cum e posibil. Ei bine, e posibil: o catedrala gotica, impunatoare prin inaltime dar si prin arhitectura strajuia Linz-ul. Am aflat ulterior ca e ceva normal pentru un oras obisnuit austriac. Toate au minimum o asemenea catedrala.

Ah, aproape ca uitasem. Postul asta e despre Salzburg. Am ajuns in oras duminica noaptea si am ales sa ne odihnim pentru ce avea sa urmeze: un tur in forta al orasului, putina viata de noapte si o excursie in munchen in ziua de marti. Orasul m-a dat pe spate la primul contact. Munti si iz medieval, flori si note muzicale, rau care brazdeaza orasul si o diversitate de oameni. In ceea ce ma priveste, Salzburgul este genul meu de oras. Nu foarte mare, nici mic, cosmopolit, cochet, care duhneste a cultura si civilizatie inca de pe strazi, nu foarte ingramadit, dar nici prea labartat. Nu imi plac orasele plate, poate si pentru ca am copilarit intr-unul, de aia muntele sau orice forma de relief mai protuberanta imi gadila simturile cu o nesimtire demna de luat in seama. Si bineinteles, ca in orice oras de munte ploua exagerat de mult. Salzburgul e casa lui Mozart si istoria si-a pus amprenta asupra urbei, mi se arata ca un oras cult in care locuitorii participa la concerte de muzica clasica si opera si nu la petreceri electronice sau festivaluri rock.
Am iesit la o plimbare cu Thomas si Mirela si am vazut gradina, plina de flori, fantane arteziene si statui. Ne-am amestecat in labirint, am facut poze, am ras. Am urcat pe un deal si am observat orasul in toata maretia lui. Austriecii au un tipar anume de cladiri si in Salzburg nu au fost alterate de nou mai deloc. De acolo, am plecat pe stradutele stramte spre castel. Stradutele din centrul vechi sunt intortocheate si unele formate doar din scari. O clipa de neatentie si ai putea sa le numeri (in cel mai fericit caz) cu fundul, intrucat anumite portiuni sunt relativ abrupte. Castelul din Salzburg s-a conservat aproape perfect. Turnurile sunt ferme, intariturile parca au fost cladite ieri. Funicularul de pe vremuri e acum transformat intr-un trenulet care leaga solul de creasta. Modern, dar totusi pastreaza acelasi iz vechi.

Am invatat cateva replici in germana: Du hast shone bruste. Ich bring dich heim. pentru seara ce urmeaza. Din pacate, lunea nu prea e viata de noapte in Salzburg, asa ca bomba in care am nimerit era aproape goala; cativa betivi tineau isonul muzicii ce mai mai ca-si cauta ecou. Le-am cunoscut pe Irina si pe Livia, sunt doua artiste care isi cauta drumul in orasul lui Mozart. E greu printre straini a fost concluzia serii, la care a subscris si Claudiu dupa cei doi ani jumate petrecuti in Anglia; asa ca am tras o petrecere romaneasca pana dimineata – ca doar la asta nu ne intrece nimeni. Referitor la calitatea cluburilor din Salzburg? La fel ca cele din Bratislava, nivelul anilor 90 la noi. Sau nu am stiut eu unde sa ma duc. :)

As continua postul cu cea mai mare placere, dar chiar nu are rost sa scriu o carte despre Salzburg. Vi-l recomand sa-l vizitati si sa imi spuneti cum vi s-a parut. Pana atunci, va las cateva poze.

p.s. filmele nu le pun diseara, ci cand le voi monta – probabil ca asta se va intampla pana la sfarsitul seriei.

About Cristi